Antena LIVE

Coronavirusul îmbolnăvește și mintea. Teama şi nesiguranţa pot duce la cea mai neagră depresie pentru pacienţi

Virusul ne îmbolnăveşte trupul, dar şi mintea. O spun cercetătorii şi medicii, iar teama şi nesiguranţa pot duce la cea mai neagră depresie pentru pacienţii infectaţi.

De la 05.11.2020, 22:51

Au crescut apelurile la linia verde antisuicid, iar psihiatrii trag un semnal de alarmă. Trebuie să abordăm totul cu moderaţie, să căutăm soluţii şi să nu privim internarea în spital ca pe un capăt de drum.

"Mă simţeam ca într-un labirint din care nu pot să ies." Este mărturia unuia dintre cei peste 270.000 de români infectaţi cu Sars-Cov-2. Boala a pus-o în faţa unuia dintre cele mai grele lucruri din viaţă - să nu poţi să respiri, să nu ai aer. Şi, ce e mai rău, să nu vezi speranţa.

Pandemia ne trece prin multe stări sufleteşti care pot ajunge să ne afecteze sănătatea mintală. În tot vârtejul de incertitudini, internarea în spital e văzută ca un capăt de drum. Senzaţia depresivă este generată chiar de virus.

Streinu Cercel: Prin hipoxia generală pe care o generează se instalează depresia. Această depresie dacă am mai avut un fond de depresie anterior este una galopant şi de aia pacienţii au avut şi acţiuni sinucidale 

Până acum, în România, 4 pacienţi infectaţi cu Sars-Cov-2 s-au sinucis chiar în perioada spitalizării. La linia verde antisuicid apelurile de ajutor au crescut în pandemie.

Apelurile la această linie verde au crescut în această perioadă cu 10-15%. De asemenea, au crescut cu 20% cererile de asistenţă în online, prin email. Cele mai des întâlnite stări ale pacienţilor care au cerut ajutor sunt de stres, anxietate şi confuzie. 

Bogdan Nemeş - psihiatru: Creşte numărul de decese, decesul partenerului de viaţă decesul cuiva apropiat sau boala gravă a cuiva din familie este un factor major de stres

Stres şi depresie resimt şi medicii şi personalul sanitar.

Beatrice Mahler: Fiecare viaţă pierdută aduce traumă personalului medical/ajungi să-i cunoşti să le afli povestea vieţii şi creezi o legătură care atunci când pacientul pleacă produce o traumă

În spitale, există psihologi pentru a sprijini medicii şi pacienţii. Specialiştii recomandă că ar fi mai bine ca, la internare, fiecare pacient infectat să fie evaluat psihologic. 

Ți-a plăcut acest articol?

social observator19
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024