Antena LIVE

Curs valutar

Video

Criză în spitalele de stat. Pacienţii aşteaptă cu orele după ajutor, în timp ce unităţile medicale nu fac faţă solicitărilor din cauza lipsei medicilor

Criza de medici afectează multe spitale din ţară. Situaţia este mai gravă în unităţile sanitare mici, spre care îşi îndreaptă atenţia tot mai puţine cadre medicale, majoritatea alegând centrele universitare sau unităţile private. Astfel, spitalele de stat devin tot mai aglomerate, iar gărzile medicilor sunt din ce în ce mai solicitante, din cauza numărului insuficient de doctori. Această realitate afectează deopotriva atât personalul medical cât şi pacientul.

De la 06.08.2023, 09:41
WhatsApp
Galerie (2)

La spitalul judeţean de urgenţă Drobeta Turnu Severin, singurul din judeţul Mehedinţi care are Unitate de Primiri Urgenţe, de exemplu, este un deficit de 20 de medici, 6 dintre posturi fiind scoase la concurs de mai multe ori. 

Elena Bololoi, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin: Noi am făcut toate demersurile pentru scoaterea acestor locuri la concurs. Ştim că a fost un memorandum aprobat prin HG, însă nu se publică în M.O. pentru a demara concursurile pentru ocuparea posturilor.

Conducerea unităţii medicale spune că a încercat să atragă personal medical, însă eforturile au fost in zadar

Elena Bololoi, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin: Privatul îi atrage, plata, lipsa presiunii, pentru că un medic într-un spital de urgenţă, am avut cazuri la UPU în care, pe medic, 89 de cazuri în 12 ore.

Pe acelaşi subiect

Situaţia este mult mai grea pentru pacienţi

Pacient: Suntem de la ora 8 şi ne-a băgat la ora 10.30. Este jalnic.

Pacient: Stăm de azi-dimineaţă, asteaptă. Soţia a vut nişte probleme de sănătate. Vomită încontinuu.

La spitalul municipal din Orşova, deficitul este de 15 medici. O situaţie delicată se înregistează la Secţia de Neonatologie, unde este doar un singur medic, care ajută şi spitalul din Moldova Nouă, Caraș-Severin.

Adrian Cican, manager Spitalul Municipal Orșova: Dacă medicul nostru n-ar ajuta Spitalul din Moldova Nouă, Spitalul din Moldova Nouă se poate închide oricând, la orice oră.

Lipsa medicilor se reflectă în numărul de incidente, înregistrate în ultima perioadă la unităţile sanitare din ţară, cel mai recent caz fiind cel de la Urziceni, când o femeie a născut pe trotuarul din faţa Spitalului Municipal, după ce cadrele medicale i-au transmis că nu au linie de gardă pentru ginecologie și au vrut să o trimită cu ambulanța la Slobozia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

criza medici spitale stat
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025