Antena LIVE

Curs valutar

În cât timp slăbeşti 10 kilograme. O dietă sănătoasă nu dă rezultate într-o lună

În ultimii ani, tot mai mulţi români, nemulţumiţi de aspectul lor fizic, au decis să apeleze la tot felul de diete în speranţa că ajung să dea jos rapid kilogramele acumulate în exces.

De la 18.04.2024, 13:38
WhatsApp
Specialiştii recomandă să urmăm diete care ne-ar ajuta să slăbim 10 kilograme într-un interval de trei luni Profimedia (imagine ilustrativă)

Pentru a obţine rezultate fulger, mulţi români au apelat inclusiv la tratamente medicale care numai efectul scontat nu l-au avut. Ba chiar au existat români care şi-au pus sănătatea în pericol, apelând la substanţe cu un efect nociv asupra organismului.

Aşa că nu trebuie să ne mire că au existat români care au dezvoltat alte probleme medicale din cauza unor diete ce le promiteau rezultate fabuloase obţinute într-un timp extrem de scurt.

În cât timp slăbeşti 10 kilograme 

În principiu, o persoană poate să slăbească 10 kilograme în 10 zile, sau poate chiar şi mai puţin, dacă apelează la o dietă intensă, dar cei mai mulţi dintre specialişti susţin că nu aceasta este soluţia ideală pe termen mediu şi lung. Asta pentru că există pericolul ca aceste kilograme, eliminate rapid, să fie puse la loc, ulterior, într-un ritm cel puţin la fel de rapid.

Pe acelaşi subiect

Se consideră că o dietă sănătoasă, care să aibă rezultate inclusiv pe termen mediu sau lung, este acea dietă care ajută o persoană să slăbească, în mod natural, 10 kilograme într-un interval de trei luni.

Specialiştii recomandă să acordăm o atenţie sporită numărului de calorii consumate pe parcursul unei zile, iar dieta alimentară să o combinăm cu o serie de exerciţii fizice care să ne ajute, într-un final, să ajungem la un deficit caloric de circa 500 de calorii pe zi.

Concret, dacă într-o zi consumăm 2.000 de calorii, trebuie să efectuăm suficient de multe exerciţii fizice încât să scăpăm de 2.500 de calorii pe durata zilei respective.

O astfel de dietă ne-ar ajuta inclusiv pe termen mediu sau lung pentru că se consideră că organismul se obişnuieşte să consume mai puţine calorii pe zi, astfel că pe viitor nu am mai avea probleme cu acumularea de kilograme în exces.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dieta dieta sanatoasa kilograme exces kilograme dieta slabit
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024