Medicamentele hormonale pot crește riscul de tumori cerebrale - studiu
Femeile care iau anumite produse hormonale pe bază de progesteron ca mijloc de contracepție sau pentru afecțiuni ginecologice ar putea fi mai predispuse la apariția unor tumori, arată un studiu realizat în Franța.
De Redactia Observator la 01.04.2024, 14:03Progestogenii sunt asemănători hormonului natural progesteron și sunt utilizați în contraceptive, pentru afecțiuni ginecologice precum endometrioza și sindromul ovarelor polichistice și în terapiile de substituție hormonală utilizate în timpul menopauzei.
Oamenii de știință au descoperit acum că utilizarea prelungită a anumitor medicamente cu progesteron a fost legată de un risc mai mare de meningiom. Concret, este vorba despre tumori, de obicei necanceroase, care se formează în țesuturile din jurul creierului, scrie The Guardian.