Nicuşor Dan explică de ce nu s-a vaccinat anti-COVID. Ce răspunde când este întrebat dacă este "antivaccinist"
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că nu s-a vaccinat anti-COVID pentru că în urmă cu aproximativ jumătate de an a fost infectat cu noul coronavirus, după ce fetiţa sa a contractat infecţia la grădiniţă, notează news.ro.
De Redactia Observator la 31.10.2021, 12:49- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Edilul susţine că, fiind un om care vine din mediul academic, are încredere în ştiinţă şi se va vaccina. Întrebat în emisiunea Insider Politic dacă este antivaccinist, Nicuşor Dan a negat vehement.
"Nicidecum, nicidecum! După cum ştiţi, sunt un om de ştiinţă, sunt un om care vine din mediul academic, care citeşte, se informează şi ascultă de vocea ştiinţei. Mi-am vaccinat fetiţa. Nu m-am vaccinat pentru că am trecut prin coronavirus, mi-a adus fetiţa de la grădiniţă. Sunt cam cinci-şase luni de atunci. Mă voi vaccina şi în momentul în care mă voi vaccina o să aflaţi", a afirmat Nicuşor Dan în emisiunea difuzată de Prima Tv.