Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicuşor Dan dă asigurări că Primăria va plăti cel puţin 66% din preţul gigacaloriei şi promite că iarna viitoare va fi mai bine în Capitală

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că autorităţile locale nu cunosc, deocamdată, procentul cu care va creşte preţul gigacaloriei, întrucât nu a fost stabilit tariful pentru transportul agentului termic, însă dă asigurări că Primăria va plăti, la fel ca şi până acum, cel puţin 66% din tarif, în timp ce bucureştenii conectaţi la sistemul centralizat de termoficare vor suporta o treime din preţ. El susţine că ELCEN nu a fost pregătit pentru sezonul rece la începutul lunii octombrie, iar alţi doi furnizori de agent termic, care au o cotă mică de piaţă, au sistat furnizarea, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 31.10.2021 , 11:35

Nicuşor Dan dă asigurări că Primăria va plăti cel puţin 66% din preţul gigacaloriei şi promite că iarna viitoare va fi mai bine în Capitală - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

„Eu, în campania electorală – şi era campanie electorală, da? – nu am spus că o să vin la primărie şi o să rezolv pe loc, într-o secundă probleme. Chiar fiind în campanie electorală, am spus: Atenţie, iarna 2021-2022 o să fie puţin mai bună decât iarna 2020-2021 (...) şi am spus că schimbările fundamentale o să se vadă în iernile următoare. În iarna 2022-2023, asta e ceva ce pot să spun acum, o să fie mult mai bine decât 2021-2022”, a afirmat Nicuşor Dan duminică, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv. Edilul a explicat că, în România, preţul de producţie al energiei termice nu este reglementat, în timp ce cel de vânzare este supus unor plafoane, iar în acest context doi operatori care asigură furnizarea de agent termic pentru 5-6% dintre locuitorii Capitalei, „pur şi simplu au oprit căldura din Bucureşti”. Nicuşor Dan a menţionat că cei doi operatori sunt Vest Energo şi CET Griviţa, iar afectate au fost zona de vest a oraşului şi cartierul Griviţa.

„Pe de altă parte, ELCEN-ul nu l-am găsit pregătit pentru iarnă, producătorul care nu ne aparţine şi tocmai de aia am făcut demersurile pentru a prelua noi ELCEN, să nu mai dăm tot timpul vina de la unii la alţii. ELCEN-ul nu a fost pregătit, el nu a pornit când a venit sezonul de iarnă – 6-7 octombrie – nu a fost pregătit să înceapă. El era pregătit să înceapă undeva 25 octombrie – 1 noiembrie şi din cauza asta nu a livrat, în cele patru CET-uri mari pe care le au, nu a livrat la capacitate. Şi a mai fost o vină, care este a Termoenergeticii, care este în subordinea noastră, care nu a prevăzut, şi atunci lucrările noastre care sunt pe magistrala Ferentari au întârziat pornirea CET-ului Progresul”, a explicat primarul.

Nicuşor Dan consideră că acest sezon rece ar trebui evaluat, din perspectiva încălzirii în Capitală, după data de 1 noiembrie, explicând că ELCEN a promis că de la acea dată va funcţiona la capacitate maximă.

Articolul continuă după reclamă

Preţul de producţie a crescut, pentru o gigacalorie, de la 206 lei la 329 de lei

Pe acelaşi subiect

Edilul a arătat, răspunzând unor întrebări, că el beneficiază de căldură şi apă caldă întrucât locuieşte într-un cartier care nu este racordat la sistemul centralizat de termoficare şi are centrală individuală.

În  ceea ce priveşte majorarea tarifului pentru gigacalorie, Nicuşor Dan nu confirmă cifra de 86% cu care ar urma să crească tariful şi care este vehiculată, el explicând că un răspuns final în această privinţă va fi primit de către autorităţile locale zilele următoare.

Conform lui Nicuşor Dan, preţul de producţie a crescut, pentru o gigacalorie, de la 206 lei la 329 de lei. În ceea ce priveşte preţul pentru transport, acesta nu a fost fixat. „În orice caz, în momentul ăsta noi (Primăria Capitalei – n.r.) plătim cam două treimi din preţ.  Adică din 506, bucureşteanul plăteşte 164 şi noi plătim 340. Doi la unu este raportul, acest raport nu o să scadă. (...) Poate să crească (acest raport- n.r.) cel puţin până trecem peste perioada de iarnă, situaţia financiară ne-o permite”, adaugă Nicuşor Dan.  Acesta susţine că primăria are „interesul de a păstra oamenii în sistemul centralizat”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri politice » Nicuşor Dan dă asigurări că Primăria va plăti cel puţin 66% din preţul gigacaloriei şi promite că iarna viitoare va fi mai bine în Capitală