Schimbări în platforma de vaccinare. Cîțu: Am luat decizia de a elimina numărul de persoane care pot fi înregistrate de un aparținător
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că, pentru accelerarea campaniei de vaccinare, va fi eliminat numărul de persoane care pot fi înregistrate de un aparținător, pe platforma RO Vaccinare.
De Redactia Observator la 20.04.2021, 14:49- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
"Am luat decizia de a elimina numărul de persoane care pot fi înregistrate de un aparținător, pe platformă", a anunțat premierul Cîțu. Şeful Guvernului a mai spus că „vor avea acces şi membrii familiilor celor care sunt în companiile respective, iar în acele comunităţi unde nu există un centru de vaccinare, dar există acest centru de vaccinare al companiei respective, cei din comunitate pot să se vaccineze”.
"Vor avea acces și membrii familiilor celor care lucrează în acele companii, iar în comunitățile unde nu există un centru de vaccinare, dar există centrul al companiilor, cei din comunitate se pot vaccina. Vom avea grijă ca logistica să permită acest lucru. Intrăm într-o nouă etapă a campaniei de vaccinare, trebuie să creștem ritmul.
Vaccinarea este singura soluție de a ieși din această pandemie. Avem acum dozele necesare, avem doze pentru mai mult de 10 milioane de persoane la sfârșitul lunii iulie. Singura soluție de a reveni la normalitate este să ne vaccinăm, de aceea facem toate aceste eforturi”, potrivit șeful Executivului.
Premierul a mai precizat că îşi doreşte ca restaurantele să fie deschise la o anumită capacitate, indiferent de rata de incidenţă, însă acest lucru poate deveni realitate doar prin vaccinarea cât mai multor persoane.
„Intrăm într-o nouă etapă în această campanie de vaccinare şi trebuie să creştem ritmul. Deschiderea noastră este totală. Aşa cum le-am spus şi agenţilor economici, putem să ne gândim să modificăm anumite criterii pe care le avem astăzi în funcţie de procentul persoanelor vaccinate în anumite sectoare.
Am vorbit cu cei din HORA, cu restaurante, mă interesează să avem tot personalul vaccinat ca să putem să începem să eliminăm din restricţii. Ceea ce doresc eu este să avem restaurante deschise, poate la o anumită capacitate indiferent de rata de incidenţă, dar acest lucru se poate face numai dacă avem o campanie de vaccinare de succes atât în localităţi, cât şi în sectorul respectiv".