Recomandările medicului Musta pentru bolnavii COVID cu simptome ușoare. În ce condiții trebuie făcută o evaluare în spital
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara a făcut câteva recomandări celor care, în această perioadă, au unele simptome de COVID-19 sau chiar au fost confirmaţi cu noul coronavirus, dar care se tratează la domiciliu.
De Iulia Iancu la 01.12.2020, 21:38- Medicul Virgil Musta îi sfătuiește pe bolnavii COVID care decid să se trateze acasă, să rămână în izolare.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
"La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu", a îndemnat Musta, care a subliniat că, dacă starea se înrăutăţeşte, pacienţii trebuie să meargă la spital.
Medicul arată, în mesajul postat, marţi, pe Facebook, că în ultima perioadă s-a concentrat foarte mult pe tratarea pacienţilor, atât cei internaţi în spital, cât şi cei care l-au sunat să îi ceară sfaturi.
Musta i-a sfătuit pe cei care au chiar şi un simptom de COVID-19 să se izoleze imediat la domiciliu.
"Pentru că este o perioadă în care mă abordează multă lume şi mă întreabă cum să procedeze, las mai jos câteva recomandări, care sper să vă ajute pentru a şti cum să acţionaţi: La apariţia oricărui simptom care ar putea sugera că sunteţi răcit, izolaţi-vă la domiciliu, urmăriţi evoluţia şi discutaţi permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma. Este foarte important ca eventuala infecţie SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu; Dacă sunteţi depistat pozitiv, ţineţi legătura în continuare cu medicul de familie, el poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi, medicii specialişti de la Victor Babeş, avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie şi ne informăm reciproc în interesul pacienţilor”, a scris Musta.
Medicul timişorean a subliniat că, dacă starea celor cu simptome se înrăutăţeşte, aceştia trebuie să se prezinte la spital.
"Următoarele semne trebuie să vă facă să solicitaţi imediat evaluare în spital, pentru că pot anunţa o evoluţie posibil severă a boli: febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate; tuse seacă iritativă intensă, însoţită de dureri toracice; dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcantă; senzaţia de lipsă de aer. Dacă starea dumneavoastră se înrăutăţeşte, nu staţi acasă până nu mai puteţi respira sau până aveţi dificultate mare în respiraţie, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva. Dacă aveti factori de risc (boli cronice), fiţi şi mai prudenţi!”, a mai scris Musta.
Virgil Musta a spus că există riscul, chiar şi la formele uşoare, să crească inflamaţia şi să evolueze spre o formă severă, potrivit News.ro.
"În evoluţia bolii există riscul, chiar şi la persoanele cu forme uşoare, ca între a 7-a şi a 10-a zi, inflamaţia să crească şi să evolueze spre o formă severă. În această perioadă a bolii fiţi foarte atenţi, iar dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anuntaţi medicul de familie şi prezentaţi-vă urgent la spital pentru a fi evaluaţi. Îmi pare rău că acum, în zi de sărbătoare, am venit şi cu aceste recomandări care ne reamintesc că nu avem un 1 Decembrie normal, dar nu pot să nu le fac, având în vedere realitatea dură pe care eu şi colegii mei (şi din păcate mulţi pacienţi) o resimţim. O fac asumându-mi senzaţia neplăcută pentru unii că insist pe această temă, dar cu speranţa că aceste recomandări pot fi de real ajutor, pentru cei afaţi în suferinţă. Dar, cu speranţă şi cu încredere, în această zi de sărbătoare a identităţii noastre naţionale, o zi care ne reaminteşte cât de important este să fim uniţi şi nu dezbinaţi, mai ales la greu, doresc din tot sufletul: LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!”, a încheiat Musta.