Antena LIVE

Curs valutar

Update

Ședință la Ministerul Sănătății pentru creșterea numărului de paturi la ATI în București

Ministerul Sănătății are astăzi ședință cu managerii spitalelor COVID şi suport COVID din Bucureşti privind creşterea numărului de paturi de Terapie Intensivă. Apoi urmează una cu managerii spitalelor din țară

De la 15.03.2021, 10:49
WhatsApp
Inquam Photos / Virgil Simonescu

La şedinţă iau parte ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Premierul Florin Cîțu a declarat după ședința de duminică a Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției că autoritățile se pregătesc pentru creșterea numărului de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2. Este o măsură de precauție, a precizat prim-ministrul. „Vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție. Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere”, scrie pe pagina de Facebook a premierului.

În timpul ședinței CNCCI, premierul a solicitat creșterea numărului de paturi ATI și asigurarea echipamentelor de protecție și a medicamentelor necesare.

„Creșterea numărului real de paturi ATI la 1600. Identificarea unor spitale noi care ar putea sa se alăture celor existente in lupta anti-COVID. Asigurarea stocurilor necesare de medicamente in toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19. Asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale. Un plan clar pentru situația in care va fi nevoie de detașări de cadre medicale. Continuarea vaccinării in forță”, a anunțat Florin Cîțu pe rețeaua de socializare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

paturi ati bucuresti ministerul sanatatii covid-19
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024