Antena LIVE

Un singur pat ATI rămas liber, pentru bolnavii de COVID-19 din România. 1.875 de locuri ocupate la nivel naţional

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri că, la nivel naţional, la acest moment, este disponibil un singur pat liber de ATI, în judeţul Bihor.

De la 29.10.2021, 14:18
Un singur pat ATI rămas liber pentru bolnavii de COVID-19 din România, vineri, 29 octombrie 2021

”În data de 29 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.742 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. 1.875 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La  nivel naţional, la acest moment este disponibil 1 pat liber de ATI, unul în judeţul Bihor, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, transmite Grupul de Comunicare Strategică, potrivit news.ro.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 155 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale. 

”Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.  

Bilanţ COVID-19 în România

Pe acelaşi subiect

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri, 29 octombrie 2021, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 12.474 cazuri de infectări cu coronavirus şi 480 de decese. Bilanţul complet poate fi consultat AICI.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.092. Dintre acestea, 1.875 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 434 sunt minori, 397 fiind internați în secții și 37 la ATI. 

Ți-a plăcut acest articol?

paturi ati covid coronavirus spital pandemie
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024