Antena LIVE

Curs valutar

22 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 22 martie de-a lungul timpului.

De la 21.03.2025, 12:14
WhatsApp
Pe 22 martie 1963, trupa The Beatles lansa primul album Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 22 martie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 22 martie  

Pe 22 martie 238, Gordian I și fiul lui, Gordian al II-lea, sunt proclamați împărați romani. Pe 22 martie 1312, la cererea Regelui Franței, Filip al IV-lea cel Frumos, Papa Clement al V-lea a desființat Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpânirea regelui. Pe 22 martie 1895, Auguste și Louis Lumière au făcut, la Paris, prima demonstrație a cinematografului, utilizând un film din celuloid. Pe 22 martie 1912 au fost aprobate legea și statutele pentru înființarea "Societății Scriitorilor Români". Pe 22 martie 1926 începe greva generală a muncitorilor de la Reșița. Pe 22 martie 1926 s-a constituit Federația Română de Box. Pe 22 martie 1933, Germania nazistă deschide primul său lagăr de concentrare, Dachau. Pe 22 martie 1943 are loc premiera filmului "O noapte furtunoasă", ecranizare a celebrei comedii a lui I. L. Caragiale. Din distribuție făceau parte Radu Beligan sau Alexandru Giugaru, iar regia era semnată de Jean Georgescu.

Pe 22 martie 1945, Liga Arabă este înființată când este adoptată o cartă la Cairo, Egipt. Pe 22 martie 1963, The Beatles lansează primul lor album, "Please, Please Me", în Marea Britanie. Pe 22 martie 1965, Plenara C.C. al P.C.R. alege în funcția de prim-secretar al C.C. al P.M.R (PCR) pe Nicolae Ceaușescu, la propunerea lui Ion Gheorghe Maurer. Pe 22 martie 1992, zborul USAir 405 se prăbușește la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul LaGuardia din New York City, ceea ce a condus la o serie de studii asupra efectului pe care gheața îl are asupra aeronavelor. Pe 22 martie 1995, cosmonautul rus Valeri Poliakov revine pe Pământ, după ce a stabilit un record de 438 de zile în spațiu. Pe 22 martie 1997, Tara Lipinski, în vârstă de 14 ani și nouă luni, devine cea mai tânără campioană mondială feminină la patinaj artistic.

Naşteri pe 22 martie 

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 22 martie, de la Maximilian I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, născut pe 22 martie 1459, sau pictorul flamand Antony Van Dick, născut pe 22 martie 1599, şi până la Regele Ioan Cazimir al II-lea Vasa al Poloniei, născut pe 22 martie 1609, sau Kaiserul Wilhelm I al Germaniei, născut pe 22 martie 1797.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 22 martie s-au născut personalităţi precum fotbalistul şi antrenorul român Emerich Jenei, născut pe 22 martie 1937, actriţa franceză Fanny Ardant, născută pe 22 martie 1949, muzicianul bosniac, Goran Bregovic, născut pe 22 martie 1950, actriţa română Tora Vasilescu, născută pe 22 martie 1951, actriţa americană Reese Witherspoon, născută pe 22 martie 1976, sau fotbalistul şi antrenorul român Mirel Rădoi, născut pe 22 martie 1982.

Decese pe 22 martie 

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 22 martie. Dintre acestea amintim pe poetul, dramaturgul şi prozatorul german Johann Wolfgang von Goethe, decedat pe 22 martie 1832, episcopul romano-catolic Clemens August von Galen, decedat pe 22 martie 1946, sau animatorul american William Hanna, decedat pe 22 martie 2001.

România i-a pierdut într-o zi de 22 martie, printre alţii, pe Gheorghe Grigore Cantacuzino, decedat pe 22 martie 1913, poeta Liuba Dimitriu, decedată pe 22 martie 1930, regizorul Radu Penciulescu, decedat pe 22 martie 2019, cântăreţul şi compozitorul Cătălin Caragea, decedat pe 22 martie 2020, sau publicistul şi antropologul Vintilă Mihăilescu, decedat pe 22 martie 2020.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

evenimente 22 martie nasteri 22 martie decese 22 martie
Întrebarea zilei
Aţi copiat la Bacalaureat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025