A început sezonul toxiinfecţiilor alimentare! Produsele vândute la colţ de stradă pot provoca probleme severe
Pizza, ştrudele cu brânză, cârnăciori şi preparate la grătar. Se vând la fiecare colţ de stradă. Sunt o masă numai-bună pentru cei care nu au timp să stea prea mult în loc. Însă, tonetele şi vitrinele de la colţul străzii cu mâncare gata-făcută pot fi adevărate surse de contaminare. În zilele caniculare, bacteriile din aceste preparate se înmulţesc ameţitor de repede. Numărul celor care ajung la spital cu o toxiinfecţie alimentară se dublează în perioada verii.
De Redactia Observator la 25.07.2017, 01:13Pizza, ştrudele cu brânză, cârnăciori şi preparate la grătar. Se vând la fiecare colţ de stradă. Sunt o masă numai-bună pentru cei care nu au timp să stea prea mult în loc. Însă, tonetele şi vitrinele de la colţul străzii cu mâncare gata-făcută pot fi adevărate surse de contaminare. În zilele caniculare, bacteriile din aceste preparate se înmulţesc ameţitor de repede. Numărul celor care ajung la spital cu o toxiinfecţie alimentară se dublează în perioada verii.
Vânzătoarea ne asigură că mâncarea abia a fost pregătită. Ceafa la grătar, cârnăciorii şi micii fierb la raft. Soarele frige, iar vitrina nu e frigorifică.
La temperaturi cuprinse între 5 şi 60 de grade Celsius, bacteriile se înmulţesc ameţitor de repede. Şi e nevoie de doar câteva zeci de minute.
"Sunt tot felul de agenţi patogeni care în perioada caniculei se dezvoltă foarte rapid se găsesc din abundenţă şi se dezvoltă foarte rapid. Salmonella, e-coli, ar fi cei mai întâlniţi în această perioadă.", avertizează medicul nutriţionist Ligya Alexandrescu.
Preparatele din carne, produsele de patiserie care conţin brânzeturi sau feliile de pizza vândute la colţ de stradă pot provoca toxiinfecţii alimentare severe.
Stări ca slăbiciune generală, vărsături sau febră apar imediat după infestare. Sunt primele simptomele.
"Primul lucru recomandat este o hidratare corespunzătoare, există în farmacii săruri de rehidratare şi există medicamente care absorb toxinele din intestin.", spune medicul generalist, Valentina Boboc.
Dar cel mai bine este ca medicul să decidă tratamentul. În întreaga lume, în fiecare an, intoxicaţiile alimentare ucid 400.000 de oameni. Iar cei mai vulnerabili pacienţi sunt copiii.