S-a stins Dorian, bebeluşul pentru care sute de oameni s-au rugat şi au donat, la Satu Mare
S-a stins Dorian, bebeluşul pentru care sute de oameni s-au rugat şi au donat, la Satu Mare. A trăit doar patru zile, dar povestea lui a emoţionat întreaga comunitate.
De Redactia Observator la 10.01.2019, 09:36S-a stins Dorian, bebeluşul pentru care sute de oameni s-au rugat şi au donat, la Satu Mare. A trăit doar patru zile, dar povestea lui a emoţionat întreaga comunitate.
Tragedie fără margini în sânul familiei Săvianu din municipiul Satu Mare. Dorian, bebelușul familiei, născut în urmă cu patru zile, a pierdut lupta pentru viață. Micuțul s-a stins astăzi, la un spital de copii din municipiul Oradea, potrivit informațiilor PresaSM.
Sute de oameni s-au alăturat eforturilor de salvare, fiind donați doar pe Facebook peste 23.000 de euro, la care s-au adăugat donațiile în conturile bancare ale familiei Săvianu. Banii erau necesari pentru o operație care trebuia efectuată în străinătate.
Potrivit informațiilor obţinute de sursa citată, una dintre prietenele de familie a reușit să ia legătura cu un chirurg celebru din Budapesta, capitala Ungariei, care acceptase acest caz, urmând ca micuțul Dorian să fie transferat de urgență, evaluat medical și operat.
- Tânărul care şi-a condus prietenul spre moarte, la Dealu Mare, îşi cere scuze pe Facebook: "Iartă-mă, prieten...
- Imagini îngrozitoare pe autostradă, lângă Sebeş. Doi morţi, unul dintre ei a zburat pe geam din maşină
- Mămică de gemeni dată în judecată de spitalul din Bistriţa, pentru o postare pe Facebook
Doar că, din nefericire, micuțul Dorian nu a mai avut puterea să lupte.
Calvarul a început în data de 06 ianuarie 2019, atunci când într-o familie de sătmăreni a văzut lumina zilei un băiețel. La prima vedere, bebelușul a părut perfect sănătos.
Însă, o veste tragică a lovit familia a doua zi. În urma unor controale mai amănunțite, nou-născutul a fost diagnosticat cu malformații la inimă! Medicii au spus atunci că fără operaţie, micuţul nu ar putea trăi mai mult de două săptămâni.