Cluburile care nu respectă regulile sunt închise teoretic. Practic, ele îşi continuă activitatea
Deşi poliţia locală le suspendă activitatea, nu le poate pune sigiliul pe uşă, până când pompierii şi FISCUL nu intervin. Numai aseară, trei cluburi din sectorul doi al Capitalei au fost amendate a doua oară după ce au fost prinse deschise, deşi fuseseră somate cu suspendarea activităţii.
De Redactia Observator la 29.01.2017, 20:00Deşi poliţia locală le suspendă activitatea, nu le poate pune sigiliul pe uşă, până când pompierii şi FISCUL nu intervin. Numai aseară, trei cluburi din sectorul doi al Capitalei au fost amendate a doua oară după ce au fost prinse deschise, deşi fuseseră somate cu suspendarea activităţii.
Clienţii merg in cluburi, deşi activitatea unora dintre ele este suspendată.
În realitate însă, neregulile descoperite nu au scăpat nevăzute de către autorităţi.
Au primit amenzi usturătoate în mod repetat şi au fost somaţi să-şi remedieze problemele descoperite.
Revericarea s-a făcut, după ce activitatea lor fusese suspendată cu o săptămână înainte. Asta nu i-a împiedicat pe patroni să îşi deschidă cluburile în weekend.
La al doilea control, sancţiunile s-au dublat.
Aşa că li s-a suspendat activitatea. Teoretic. Practic, autorităţile locale au mâinile. legate.
Doar dacă pompierii vor găsi nereguli în ceea ce priveşte securitatea la incendiu iar inspectorii ANAF pe partea fiscală, abia atunci, se va putea pune sigiliul pe uşa cluburilor care nu respectă legea.
Controalele s-au intensificat după incendiul de la Bamboo, club care fusese şi el sancţionat de câteva ori în trecut.
Numai aseară, cele 22 de cluburile verificate au primit, în total, amenzi în valoare de şapte mii de lei. Cam 300 de lei de fiecare.
Douăsprezece dintre ele au fost închise de către autorităţi. Cel puţin teoretic.