Copil opărit la doi pași de mamă
O clipă de neatenţie a părinţilor a fost cât pe ce să o coste viaţa pe o fată de trei ani.De dimineaţă, copila a căzut într-un cazan în care nişte vecini fierbeau ţuică. Are arsuri de gradul doi pe mai bine de 60% din suprafaţa corpului, şi cel mai probabil va avea nevoie de un transplant de piele în urma acestui incident
De Redactia Observator la 01.09.2015, 16:34O clipă de neatenţie a părinţilor a fost cât pe ce să o coste viaţa pe o fată de trei ani. De dimineaţă, copila a căzut într-un cazan în care nişte vecini fierbeau ţuică. Are arsuri de gradul doi pe mai bine de 60% din suprafaţa corpului, şi cel mai probabil va avea nevoie de un transplant de piele în urma acestui incident. Ea a fost dusă, iniţial, la spital în Slatina, iar apoi transferată cu o ambulanţă în Bucureşti. Au fost doar câteva clipe în care fetiţa de trei ani a rămas nesupravegheată.
Atunci, copila s-a dus lângă cazanul în care se fierbea ţuică, la doi paşi de mama ei. După doar câteva clipe, oamenii au auzit strigătele disperate şi au sărit imediat să o scoată din cazanul cu lichid fierbinte. Protecţia copilului s-a autosesizat în acest caz. Până acum familia nu a mai avut probleme, dimpotrivă, vecinii spun că părinţii şi-au dorit foarte mult să aibă o fată. Copila mai are acasă un frate cu un an mai mare.
Fetiţa are arsuri de gradul doi pe mai bine de 60% din suprafaţa corpului, şi cel mai probabil va avea nevoie de un transplant de piele în urma acestui incident. Ea a fost dusă, iniţial, la spital în Slatina, iar apoi transferată cu o ambulanţă în Bucureşti. Accidentul s-a întâmplat azi dimineaţă, în comuna Dobrun, judeţul Olt, în curtea unor vecini ai părinţilor copilei. Puţin înainte de ora 10, un apel telefonic primit i-a distras mamei atenţia. Au fost doar câteva clipe în care fetiţa de trei ani a rămas nesupravegheată. Atunci, copila s-a dus lângă cazanul în care se fierbea ţuică, la doi paşi de mama ei.
După doar câteva clipe, oamenii au auzit strigătele disperate ale fetei. Părinţii au sărit imediat să o scoată din cazanul cu lichid fierbinte. Protecţia copilului s-a autosesizat în acest caz. Până acum familia nu a mai avut probleme, dimpotrivă, vecinii spun că părinţii şi-au dorit foarte mult să aibă o fată. Copila mai are acasă un frate cu un an mai mare.