Cum se va împărţi apa sfinţită la slujba de Bobotează. Ce reguli trebuie să respecte credincioşii
Înghesuiala de la butoaiele cu apă sfinţită de la slujba de Bobotează trebuie evitată anul acesta, iar de asta sunt constienţi şi reprezentanţii bisericii, care au anunţat programul evenimentelor religioase.
De Redactia Observator la 04.01.2021, 20:18Cum se va împărţi aghiasma
Pentru a evita aglomeraţia care se repetă an de an, de această dată Biserica a decis să elimine vasele mari cu apă, în care era ţinută aghiasma şi să o ofere credincioşilor direct îmbuteliată.
Miercuri, de Bobotează, credincioşii vor putea veni începând cu ora 7 şi până la ora 14, la Catedrala Patriarhală pentru a primi aghiasma mare.
Alexandra Marin, reporter Observator: "De data aceasta, aghiasma va fi sfinţită şi îmbuteliată în sticle de 1 litru încă de mâine. Astfel că, pe 6 ianuarie, miercuri, aghiasma va fi folosită doar la binecuvantarea credincioşilor prin stroprire. Când vor veni să ia aghiasma, oamenii vor merge pe un culoar prestabilit şi vor trebui să păstreze între ei distanţa de 1,5 metri. Masca, evident, e condiţie obligatorie"