De la ce vârstă sunt pregătiţi copiii să ia lecţii de schi. Preţul unei tabere tematice în Masivul Postăvarul
Când sunt pregătiți copiii să pună clăparii în picioare? Este întrebarea pe care şi-o pun mulţi părinţi care vor să-i vadă pe cei mici alunecând pe pârtii în siguranţă. Instructorii răspund: depinde. În funcţie de condiţia fizică şi de aptitudini, pot începe cursurile de la cinci ani. Iar taberele de schi sunt soluţia perfectă pentru un start corect.
De Claudiu Loghin la 26.01.2024, 20:36După ce copiii învaţă poziţia schiurilor în plug, urmează a doua lecție, la fel de importantă: corpul aplecat spre față, picioarele flexate, privirea înainte. Cei mici sunt extrem de atenţi la indicaţiile instructorului şi prind din zbor.
În tabără, pe schiuri
- Copil: E prima oară când schiez.
- Reporter: E greu, nu?
- Copil: Da.
- Reporter: De ce e greu?
- Copil: Acum, că am făcut de mai multe ori nu mi se mai pare atât de greu.
În Poiana Brașov, pârtiile pentru începători sunt, în această perioadă, un adevărat furnicar de mici schiori și instructori. Cel mai important este ca zâmbetele să concureze cristianele. "Am venit cu 35 de copii, am fugit un pic de la școală. Tabăra este o tabără scurtă, de trei zile, dar trei zile pline, în care schiem în fiecare zi. Copiii sunt foarte încântați, vremea ține cu noi, este minunat", spune Raluca Șerban, profesor coordonator.
- Lecţie de voinţă, în tabăra de schi pentru persoanele cu dizabilităţi de la Cheile Grădiştei. "Îmi dă o...
- Staţiunea accesibilă din România, unde sute de oameni au umplut pârtiile. Cât costă o zi întreagă de distracţie
- Pârtia ideală pentru schi, acaparată de turişti în plin sezon. Nici rafalele de vânt de 70 km/oră nu stau în...
Când e momentul potrivit pentru prima lecţie de schi
Mulţi părinţi se întreabă însă când este momentul ideal pentru ca elevii să încalţe clăparii. Deşi, în mod evident, diferă de la copil la copil, instructorii spun că preşcolarii pot învăţa în siguranţă să schieze.
- Lozsari Csabi, instructor de schi: De la vârsta de cinci anișori.
- Reporter: Nu sunt prea mici?
- Lozsari Csabi, instructor de schi: Nu. Dar nicidecum de la doi ani jumătate, de la trei ani, de la...
- Reporter: De ce?
- Lozsari Csabi, instructor de schi: Fiindcă nu are copilul formate nici oasele.
Costul unei tabere de schi de șase zile, cu cazare chiar în Masivul Postăvarul, este de aproximativ 2.600 de lei. Aceste tabere se adresează copiilor cu vârste între 8 și 17 ani şi în preţ sunt incluse cazarea, masa, transportul şi cursurile zilnice de schi.