Antena LIVE

Curs valutar

Declarații după incendiul din Bamboo ( Conferință ). Joshua Castellano: "Toată instalația electrică a fost schimbată"

Parchetul a dat ieri un comunicat cu stadiul cercetarilor. În perioada 21 - 23 ianuarie, au fost audiate 50 de persoane, angajaţi sau clienţi, în vederea stabilirii circumstanţelor în care a avut loc incendiul.

De la 25.01.2017, 15:47
WhatsApp
Vezi și:

Parchetul a dat ieri un comunicat cu stadiul cercetarilor. În perioada 21 - 23 ianuarie, au fost audiate 50 de persoane, angajaţi sau clienţi, în vederea stabilirii circumstanţelor în care a avut loc incendiul.

De asemenea, au fost audiaţi reprezentanţii legali ai societăţii comerciale care deţine clubul.

În aceeaşi perioadă, a fost monitorizată starea persoanelor internate şi au fost ridicate înscrisuri medicale de la spitalele la care au fost transportate persoanele vătămate în incendiu.

Totodată, a fost ataşată la dosarul cauzei documentaţia transmisă de instituţiile publice cu atribuţii în autorizarea şi verificarea activităţii clubului (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală Sector 2, Primăria Sectorului 2), documentaţie care este analizată la momentul actual.

Cercetarea la faţa locului a fost iniţiată în data de 21 ianuarie, cu privire la exteriorul construcţiei, respectiv proximitatea zonei afectate de incendiu, însă desfăşurarea acestei activităţi a fost influenţată de faptul că intervenţia pentru stingerea incendiului a fost una de durată, dată fiind amploarea acestuia, incendiul fiind declarat lichidat în data de 23 ianuarie.

În toată această perioadă, au fost analizate posibilităţile tehnice de continuare a cercetării la faţa locului de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului Omoruri şi Serviciului Criminalistic - D.G.P.M.B. Această activitate presupune îndepărtarea unor părţi semnificative din structura metalică a construcţiei, în condiţiile în care riscul de prăbuşire este extrem de mare, aspect constatat atât de către pompierii care au acţionat pentru stingerea incendiului, cât şi de către reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii.

În acest sens, au avut loc consultări repetate la locul producerii incendiului cu specialişti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Inspectoratului de Stat în Construcţii, până la momentul actual nefiind identificate resursele necesare pentru realizarea acestei intervenţii, nici în ceea ce priveşte utilajele  - cele deţinute neavând anvergura necesară, date fiind şi particularităţile perimetrului în care trebuie să fie efectuată intervenţia -, nici în ceea ce priveşte personalul calificat pentru manevrarea unor astfel de utilaje.

Pentru a raspunde la toate intrebarile franc, e eliminina toate speculatiile care circula pe tema incendiului de la Bamboo, va invitam maine, 25 ianuarie, ora 13, la IBC Modern, Bdul Carol 32-34, Sala Milenium, la conferinta de presa pe care am promis-o.

Clubul Bamboo va fi reprezentat de Giosue Castellano, Catalin Botezatu, Radu Tarcan (administrator) si echipa de avocati. In sala se va afla si personalul care a fost de serviciu in noaptea incendiului. 

Accesul se va face doar cu confirmare si cu legitimatia de presa! Multumim!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social bamboo conferinta club
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024