Fabrică de bani falşi în județul Hunedoara. DIICOT a ridicat mii de euro, pregătiţi pentru cumpărături (Video)
O fabrică de bani falşi a fost descoperită în judeţul Hunedoara, procurorii DIICOT intervenind pentru percheziţii la mai multe locuinţe. Au fost confiscaţi mii de euro în bancnote contrafăcute.
De Cristian Ionescu la 15.07.2019, 16:21- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O fabrică de bani falşi a fost descoperită în judeţul Hunedoara, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Caraş – Severin împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara efectuând 5 percheziţii pe raza judeţului.
În fapt, s-a reținut că, începând cu luna aprilie 2019, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acționat în mod coordonat, în ceea ce privește plasarea de valută falsă, din cupiura de 50 și 100 euro, pe piața monetară din România.
Fabrică de bani falşi în județul Hunedoara. DIICOT a ridicat mii de euro
Activitatea infracţională a membrilor grupului infracțional organizat a constat în falsificarea acestor bancnote, de 50 și 100 euro, pe care le-au plasat în circuitul financiar prin achiziţionarea de bunuri, în special cabaline, în urma unor anunţuri publicate pe diferite website-uri de vânzări în piața online.
Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracționale își desfășurau activitatea pe două paliere, respectiv cel privind producerea bancnotelor contrafăcute, identificarea viitoarelor victime, modul de plasare a acestora, precum și un palier privind producerea prin fotocopiere a bancnotelor contrafăcute.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 4 persoane, informează DIICOT.