Grav accident la Iaşi! Fetiţă de 5 ani ÎN COMĂ, după ce fratele ei de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi s-a izbit de un stâlp
O fetiţă în vârstă de 5 ani, din localitatea Slobozia, a fost adusă în stare foarte gravă la Spitalul de Pediatrie 'Sfânta Maria' din Iaşi, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat, autovehiculul fiind condus de fratele său de 15 ani.
De Redactia Observator la 09.04.2017, 22:05O fetiţă în vârstă de 5 ani, din localitatea Slobozia, a fost adusă în stare foarte gravă la Spitalul de Pediatrie 'Sfânta Maria' din Iaşi, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat, autovehiculul fiind condus de fratele său de 15 ani.
Pentru scoaterea copiilor din maşina răsturnată a fost nevoie de intervenţia unui echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
'Victima, în vârstă de 5 ani, a fost găsită într-o stare deosebit de gravă, în comă gradul II-III. Prezenta un traumatism craniocerebral sever, cu înfundare fronto-parietală stângă. Am încercat să o stabilizăm, să o aducem într-o stare cât mai bună şi am adus-o la Spitalul de Pediatrie pentru mai multe investigaţii. Prognosticul este rezervat', a declarat Luminiţa Bodrun, medic SAJ Iaşi.
Poliţiştii au fost sesizaţi în legătură cu un accident rutier cu victime, motiv pentru care a fost demarată o anchetă, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.
'Din cercetarea la faţa locului a rezultat că şoferul unui autoutilitare, un tânăr de 15 ani, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp. În urma accidentului, o pasageră a fost transportată la spital, este vorba despre o minoră, care a fost rănită grav, având nevoie de îngrijiri medicale. Bineînţeles că minorul care se afla la volan nu deţine permis de conducere, acesta a fost testat alcoolscopic, nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situaţii de fapt', a declarat Anca Vâjiac.
Sursa: Agerpres