Liber la distracție. Marile festivaluri vor putea fi organizate de la 1 iunie. Condiția anunțată de Dan Barna
Vicepremierul Dan Barna a anunţat posibilitatea organizării de concerte şi festivaluri în perioada următoare, condiţia fiind ca participanţii să fie vaccinaţi anti-COVID.
De Redactia Observator la 27.05.2021, 15:46Dan Barna a fost întrebat, joi, dacă 1 iunie vine cu noi relaxări.
"Da, vine cu încă nişte relaxări pentru că cifrele continuă să se îmbunăţească referitoare la răspândirea pandemiei şi la numărul de persoane afectate şi ăsta e un lucru bun şi e o veste foarte bună. Una dintre ele este cea pe care am susţinut-o şi eu de câteva zile, aceea legată cu posibilitatea de a avea concerte, festivaluri, evenimente cu număr mare de oameni, nu doar cu acele limitări care există în prezent, condiţia fiind ca acele persoane să fie vaccinate. Este un lucru firesc, e cumva o dezvoltare a proiectelor-pilot pe care le-am văzut şi în alte state europene”, a explicat vicepremierul.
El a precizat că există şi un acord de la CNSU în acest sens.
"În momentul de faţă avem un acord dinspre CNSU şi va fi şi în şedinţa de Guvern de astăzi această reglementare care permite un număr mare, un număr practic limitat la capacitatea firească a spaţiului, dar condiţia este ca persoanele respective să fie vaccinate”, a mai anunţat Dan Barna.