Marcel Vela anunță că din 15 mai, de fapt, nu poți ieși din localitate decât dacă stai într-o zonă metropolitană
Marcel Vela anunță că din 15 mai, de fapt, nu poți ieși din localitate decât dacă stai într-o zonă metropolitană. Ministrul de Interne anunțase cu o zi înainte că se va circula liber între localități, după terminarea stării de urgență.
De Cosmin Stăniloiu la 08.05.2020, 07:51- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- Pe 14 mai expiră starea de urgență în România.
- Mai multe restricții de circulație vor fi păstrate după această dată.
Marcel Vela a revenit şi spune că, de fapt, mesajul lui de aseară a fost „trunchiat” şi răspunsurile au fost „scoase din context”. Astfel, Vela spune pe Facebook cum vei părăsi localitatea din 15 mai şi a transcris întrebările şi răspunsurile.
Întrebare 1: Prin părăsirea localităţii se înţelege limita de municipiu sau limita de judeţ? Vă mulţumesc!
"Vreau să vă spun că au fost discuţii cu privire la ce înseamnă această limită şi există foarte multe zone, inclusiv Bucureştiul care este foarte legat de judeţul Ilfov. De exemplu, sunt mulţi cetăţeni din judeţul Ilfov care locuiesc în Bucureşti sau mulţi bucureşteni care sunt în Bucureşti, lucrează aici dar şi-au stabilit domiciliul în zona limitrofă Bucureştiului, care ţine din punct de vedere teritorial administrativ de judeţul Ilfov.
Atunci se punea problema să discutăm despre zone metropolitane pentru a determina o limită locativă, să spun aşa, lucru care se întâlneşte nu doar în Bucureşti, ci şi în Cluj, în Timişoara, Oradea, în alte mari municipii care au dezvoltat o zonă periurbană cunoscută ca şi zonă metropolitană şi, în acest context, am decis următorul lucru: puteţi sa mergeţi, să părăsiţi localitatea fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ, aşadar nu este impusă o limită pentru că era foarte dificil de impus limita în aceste zone metropolitane şi, în consecinţă, nu va exista o limită teritorial administrativă în cadrul căreia să vă puteţi deplasa sau să nu vă puteţi deplasa."
Vela a transcris şi întrebarea care viza ieşitul la iarbă verde: Întrebare 2: Putem merge începând cu data de 15 mai la iarbă verde, plajă, având în vedere că trebuie să ieşim din localitate la vreo 5 km?? Eu cred că este mult mai ok dacă am avea voie să ieşim în spaţii unde putem păstra distanţarea, decât în parcuri! Aştept un răspuns din partea dumneavoastră!!
"Puteţi merge începând cu 15 mai unde doriţi dvs, EVIDENT RESPECTÂND REGULILE impuse în ORDONANŢELE MILITARE, REGULI care VOR FI PRELUATE ÎN DECIZIA Comitetului Naţional Pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în sensul în care să păstraţi distanţa socială, să aveţi materiale de protecţie şi, evident, să îndepliniţi toate condiţiile care ţin de igiena personală, să vă spălaţi des pe mâini şi SĂ FACEŢI TOT CE AŢI FĂCUT ŞI PÂNĂ ACUM PENTRU A OPRI RĂSPÂNDIREA NOULUI CORONAVIRUS."