Noi restricţii anti-COVID în România, mai ales pentru nevaccinaţi. Ce măsuri vor fi aprobate de Guvern cel târziu vineri
Viaţa celor nevaccinaţi devine plină de restricţii peste trei zile. Apare carantina de noapte, se închid barurile şi cluburile, se interzic evenimentele private pentru o lună şi masca devine obligatorie peste tot pentru toţi. În curând, şi certificatul verde ar putea deveni obligatoriu la locul de muncă.
De Andreea Milea la 21.10.2021, 19:27"Este o discriminare între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Mi se pare o prostie", crede un trecător, iar un altul spune: "Mi se pare că ne cam forţează, asta este problema". Constrânşi sau discriminaţi, viaţa celor nevaccinaţi se va schimba de luni. Vor avea de îndurat mult mai multe restricţii decât cei imunizaţi. Carantina de noapte este o măsură care li se aplică exclusiv.
Carantină de noapte şi program redus la magazine
De luni până vineri se va impune carantina de noapte, de la ora 9 seara şi până la ora 5 dimineaţa. Vor fi închise barurile şi cluburile şi vor fi interzise evenimentele private. În plus, programul magazinelor va fi redus. "Nu neapărat carantina pe timpul nopţii face diferenţa. Ei pot să umble toată ziua, bine mersi", crede o femeie. "Având în vedere că sunt vaccinată nu mă simt atât de afectată de această decizie", susţine o alta. O trecătoare spune că i se pare "pe o parte drept, pe o parte nu, pentru că nu toată lumea este obligată să se vaccineze". "Nu este normal din punctul de vedere al libertăţilor omului, însa nici situaţia actuală din ţară nu este normală", afirmă un cetăţean.
Noi restricţii anti-COVID în România
Sunt şi restricţii de care nimeni nu va fi scutit. "Masca redevine obligatorie peste tot, și în interior, și în exterior, și la școală - unde se mai ține -, și în târguri, și la cinematograf și dacă vă plimbați pe stradă, este obligatoriu să aveţi mască", a anunţat Klaus Iohannis, preşedintele României.
În plus, instituţiile ar putea fi obligate ca 50% dintre angajaţi să lucreze de acasă. În paralel, un nou proiect de lege ar putea impune ca toţi angajaţii să fie obligaţi să aibă un certificat verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea. Altfel, nu vor mai putea merge la lucru. "Aici lucrez, sunt bucătar", arată o femeie nevaccinată. "Sunt anumite persoane care, din punct de vedere medical, nu se pot vaccina. Este cazul meu". În schimb, un angajat vaccinat susţine că "în proporţie de 85% cred că suntem vaccinaţi. Restul nu". "Am avut din partea unor clienţi întrebarea asta. Probabil clientul are o frustare: de ce eu să fiu vaccinat şi angajatorul nu", povesteşte Bogdan Bazaoache, patron de restaurant.
Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu la locul de muncă
Unele instituţii private cer deja ca toţi angajaţii să aibă certificat verde pentru a putea veni la job. "Lucrez la un studio de realitate virtuală şi chiar am avut problema că unii colegi nu au certificatul verde", spune un tânăr.
Chiar dacă restricţiile anunţate sunt dure pentru nevaccinaţi, unii nu se lasă convinşi nici aşa. "Nici să nu auzim de vaccinare. Credinţa, sfântul maslu, rugăciune, post", insistă un preot. "Eu pun pe primul plan credinţa şi îmi cer iertare. Credinţa în Dumnezeu, atât", zice şi o credincioasă.
Ce spun medicii specialişti
Medicii specialişti spun însă că măsura carantinării totale ar fi soluţia pentru ca numărul de infectări să scadă. "Mă aştept ca după o lună să coborâm sub 10.000 de cazuri. Pe la mijlocul lunii decembrie să coborâm sub 5.000 de cazuri", este de părere medicul Octavian Jurma.
După ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va propune noul set de restricţii, acestea urmează să fie adoptate printr-o hotărâre de Guvern, cel târziu mâine.