Numele Simonei Halep, afişat lângă Crucea Eroilor!
Simona Halep e la înălţime, la propriu. Numele sportivei care ne-a făcut mândri la Roland Garros este afişat acum la peste 2.000 de metri altitudine, pe vârful Caraiman
De Redactia Observator la 11.06.2014, 22:42- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Simona Halep e la înălţime, la propriu. Numele sportivei care ne-a făcut mândri la Roland Garros este afişat acum la peste 2.000 de metri altitudine, pe vârful Caraiman
Numele ei străluceşte în bătaia soarelui, chiar lângă Crucea de la Caraiman. "Mulţumim, Simona Halep" scrie pe banner-ul uriaş ridicat la peste 2.200 de metri. Crucea Eroilor e un loc potrivit pentru sportiva care a luptat ca o eroină pe zgura de la Roland Garros.
Şapte salvamontişti şi alpinişti au stat ore în şir suspendaţi deasupra prăpastiei pentru a prinde banner-ul lung de 15 metri şi lat de 6 metri. Au avut mari probleme din cauza vântului, care le-a îngreunat mult munca. Dar, la fel ca Simona, au refuzat să se dea bătuţi.
Monumentul de pe Caraiman este unul de Cartea Recordurilor. Este cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Simona Halep a stabilit, şi ea, un record. E prima româncă ce ajunge între primele trei jucătoare de tenis ale lumii. Acum, să spui că Simona e la înălţime nu mai e doar o figură de stil.