Antena LIVE

Curs valutar

Video

Pacienţii de la Spitalul Foişor au fost evacuaţi, deşi două spitale modulare Covid-19 stau închise

Evacuarea de la Spitalul Foişor s-a încheiat sâmbătă dimineaţă, la ora 10. Atunci a fost externat şi ultimul pacient - un bărbat care a fost trimis cu ambulanţa acasă. Tot în această dimineaţă, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au început să pregătească Spitalul Foişor pentru bolnavii de COVID-19.

De la 10.04.2021, 14:04
WhatsApp
Vezi și:

Autorităţile spun că nu aveau o altă soluţie, nu exista un alt spital unde să fie duşi, de urgenţă, pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi care sunt blocaţi de mai multe zile în Unităţile de Primiri Urgenţe.

Cu toate acestea, sunt două spitale modulare care sunt nefuncţionale în acest moment. Vorbim despre Secţia Externă a Spitalului Victor Babeş, cea din Pipera, care este goală. Acolo sunt 100 de paturi, însă medicii spun că nu există şi o instalaţie de oxigen. Abia acum se lucrează la montarea uneia. 

Mai este şi spitalul din Leţcani care are tot 100 de paturi, iar dintre acestea 40 sunt de Terapie Intensivă. Acolo este o problemă cu instalaţia electrică. Autorităţile spun că această problemă s-ar putea rezolva săptămâna viitoare.

Spitalul Foişor primeşte, sâmbătă, primii pacienţi infectaţi cu noul coronavirus

Pe acelaşi subiect

În acest moment sunt 750 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 care sunt blocaţi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Cea mai gravă situaţie este în municipiul Bucureşti, unde Camerele de Gardă sunt pur şi simplu blocate.

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au ajuns, sâmbătă dimineaţa, la Spitalul Foişor. Acum se lucrează la circuite de acces, urmând ca spitalul să primească primii pacienţi infectaţi cu noul coronavirus până spre sfârşitul zilei.

Ema Schweninger
spitalul foisor coronavirus covid 19 bolnavi evacuare pacient
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024