Antena LIVE

Curs valutar

Peste un milion de bugetari aşteaptă soluţia promisă de Guvern, pentru creşterea salariilor. A treia rundă de negocieri a eşuat

Peste un milion de bugetari stau cu sufletul la gură: în câteva ore, vor afla dacă le cresc sau nu salariile.

De la 05.10.2017, 19:57
WhatsApp
Vezi și:

Peste un milion de bugetari stau cu sufletul la gură: în câteva ore, vor afla dacă le cresc sau nu salariile. Prim-ministrul Mihai Tudose le-a promis o soluţie după protestele din stradă, dar, până acum, negocierile au eşuat. Astăzi, sindicaliştii din Sănătate s-au aşezat la masă cu premierul şi alţi 3 miniştri pentru a face calcule, în timp ce ambulanţierii au început şi ei să protesteze.

După ce mii de bugetari au ieşit ieri în stradă, ambulanţierii îşi cer şi ei drepturile. Un protest mut, pentru că nu-şi pot opri nici măcar o clipă misiunile pentru viaţă. În timp ce aleargă de la o urgenţă la alta, poartă banderole pe mână şi un mesaj afişat în geamul ambulanţelor. 

Sindicaliştii au vorbit în locul lor cu factorii de decizie de la Guvern. Mai bine de 3 ore au durat tratativele. Discuţiile nu au dus la niciun rezultat concret: "Am avut calcule diferite şi noi şi Ministerul Sănătăţii. Concret, nu pot să vă spun că am ajuns la o soluţie care să ne rezolve problemele. La mijloc rămâne acea problemă cu trecerea acelor dări sociale de la angajator la angajat.", spune Leonard Bărescu, preşedintele Federaţiei Sanitas. 

Aşa că vor continua şi discuţiile, dar şi protestele. Mâine, toate confederaţiile sindicale vor veni la Palatul Victoria pentru o nouă rundă de negocieri cu premierul Mihai Tudose.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 protest salariu guvern mihai tudose observtor stirile antena 1
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024