Piețele rămân deschise. Klaus Iohannis a anunțat unde se aplică restricții: E soluția cea mai înțeleaptă, pentru că e toamnă
Klaus Iohannis a revenit asupra declarațiilor în care a anunțat că dorește închiderea piețelor agroalimentare, pe fondul pandemiei Covid-19, nuanțând restricțiile care vor fi impuse în aceste cazuri.
De Cornel Preda la 06.11.2020, 17:41- Ludovic Orban a motivat decizia spunând și că mulți vânzători din piețe nu sunt producători agricoli
- Conform premierului, în Piața Obor din București au fost găsite nenumărate nereguli
Joi, în deschiderea ședinței de Guvern pe care a prezidat-o, Klaus Iohannis a anunțat că „târgurile și piețele trebuie închise”.
Aspru criticată de opoziție și de Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România, decizia a fost îndulcită a doua zi, când președintele Klaus Iohannis a declarat că vor fi închise doar piețele în spații închise, iar cele în spații deschise vor fi supuse controalelor.
Piețele în aer liber rămân deschise deocamdată
Aflat într-o vizită în Maramureș, Klaus Iohannis a fost întrebat de ce a decis închiderea piețelor, în timp ce supermarketurile rămân deschise și dacă nu se teme că cele din urmă vor deveni supraaglomerate, iar agricultorii vor rămâne fără o sursă de venit.
„Aseară am vorbit despre măsuri mai degrabă generic, mai ales eu, în deschiderea şedinţei de Guvern. Şi, într-adevăr, am vorbit despre închideri de pieţe şi târguri. Însă, discutând mai în detaliu cu Guvernul aceste chestiuni, am ajuns la concluzia că probabil soluţia cea mai înţeleaptă ar fi să se închidă pieţele care sunt în spaţii închise şi să se lase să funcţioneze, dacă lucrurile nu se agravează, pieţele în spaţii deschise, fiindcă este toamnă.
Sunt mici agricultori care acum vor să vină să îşi vândă produsele, este perioada în care foarte mulţi români îşi fac proviziile pentru iarnă şi atunci pieţele în spaţii deschise, deci pieţele tradiţionale ţărăneşti, vor rămâne deschise.
Sigur, şi aici trebuie respectate cu sfinţenie toate normele. Vor fi, evident, verificări şi, acolo unde vedem că nu se poate, vom lua măsuri mai dure”, a anunțat Klaus Iohannis.
Ludovic Orban: Mulți din piețe numai producători agricoli nu sunt
Premierul Ludovic Orban a declarat că închiderea pieţelor acoperite în perioada următoare este o măsură care se ia după ce s-a constatat că acesta este un spaţiu în care există o incidenţă mare de transmite a virusului din cauza nerespectării regulilor.
Mai mult, Orban își motivează decizia spunând că mulţi care vând marfă în pieţe „numai producători agricoli nu sunt”.
„Pe baza evaluărilor făcute din cercetări, a rezultat că în pieţele închise, spre deosebire de hipermarketuri unde regulile sunt respectate cu stricteţe, în aceste pieţe şi din cauza modului în care se manevrează marfa, a circulaţiei aerului, din cauza faptului că nu se respectă regula purtării măştii şi a regulilor de distanţare, se transmite virusul mai uşor. Am păstrat pieţele deschise.
Mai mult decât atât, primăriile pot să organizeze pieţe volante, pentru a permite desfacerea produselor agricole de către producătorii agricoli. Vreau să menţionez: de către producătorii agricoli, pentru că din păcate o mare parte din cei care desfac marfa în pieţe numai producători agricoli nu sunt. Îşi obţin certificatul de producător, deşi ei nu au muncit pământul în viaţa lor”, a spus Orban.
Asociația Administratorilor de Piețe solicită închiderea doar unde sunt nereguli
Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România solicită ca toate pieţele agroalimentare permanente din ţară să rămână deschise, iar măsurile de restricţionare a activităţilor să fie luate punctual, acolo unde se constată că administratorii nu respectă măsurile pentru prevenirea şi combaterea COVID - 19.
„Având în vedere prevederile art. 7 din Hotărârea CNSU nr. 52 din 05.11.2020 reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România solicită ca în Hotărârea de Guvern ce urmează a fi adoptată să fie revizuit acest articol întrucât considerăm că este important ca toate pieţele agroalimentare permanente din ţară să rămână deschise. De la începutul pandemiei administratorii de pieţe au avut ca prioritate respectarea şi adoptarea tuturor măsurilor dispuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, având ca obiectiv principal protejarea producătorilor agricoli, a comercianţilor şi a cumpărătorilor. De altfel, ca urmare a adoptării acestor măsuri până în prezent nu s-a înregistrat niciun focar de COVID-19 în pieţele agroalimentare”, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei remis Agerpres.
Reprezentanţii organizaţiei subliniază, în context, că nu este normal să se dispună închiderea pieţelor agroalimentare doar pentru că s-a considerat că administratorii Pieţei Obor din Bucureşti nu au urmărit respectarea măsurilor.
Aceştia arată că, în situaţia în care pieţele agroalimentare se vor închide, producătorii agricoli nu vor avea unde să-şi vândă fructele şi legumele şi vor fi nevoiţi să le arunce.
Reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Pieţe pledează pentru restricţionarea activităţii acolo unde se constată că nu sunt respectate măsurile pentru prevenirea Covid-19.
Piața Obor, închisă pentru nerespectarea normelor anti-Covid-19
Premierul Ludovic Orban a nominalizat Piaţa Obor printre piețele care se vor închide, ca urmare a aplicării măsurii de închidere a pieţelor în vederea limitării răspândirii noului coronavirus.
Acesta atrage atenția că s-au efectuat nenumărate controale la Piața Obor și că mereu au fost găsite nereguli.
„Piaţa Obor se va închide. La Bucur Obor au fost în controale de n ori, de fiecare dată, nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile, portul măştii, distanţa la statul la coadă. Pur şi simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă zoster. Chiar este evidenţiată în analizele epidemiologilor o rată destul de mare de răspândire în pieţe, pentru că acolo e şi contactul cu banul, dai banul, îţi dă restul. Nu poţi să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash”, a declarat Orban.