Antena LIVE

Curs valutar

Răspunsul Kaufland la scandalul din Odorheiu Secuiesc, unde clienţii care vorbeau limba română nu erau serviţi: "Nu tolerăm. Măsurile decise vor fi confidențiale"

După scandalul care s-a întins de-a lungul a două zile, compania a intervenit azi cu un comunicat, în care transmite că va face propria anchetă, dar măsurile pe care le va lua vor fi confidenţiale.

De la 01.09.2017, 16:05
WhatsApp
Răspunsul Kaufland la scandalul din Odorheiu Secuiesc, unde clienţii care vorbeau limba română nu erau serviţi: "Nu tolerăm. Măsurile decise vor fi confidențiale"

Imaginile postate de un tânăr din București, care a avut parte de o experiență neplăcută în momentul în care a vrut să cumpere mici de la un magazin Kaufland din Orodheiul Secuiesc, au provocat reacții virulente pe Internet.

Bărbatul a spus că un prieten l-ar fi informat că dacă merge la Kaufland să ceară mici, nu va fi servit, și a dorit să testeze pe propria piele această informație. Ajuns în fața standului, bărbatul a cerut, în limba română, să cumpere mici, însă vânzătoarea i-a luat banii și apoi l-ar fi înjurat în limba maghiară. Apoi, tânăra a continuat să vorbească în ungurește cu persoane aflate în fața standului, iar apoi i-a dat înapoi banii și nu l-a mai băgat în seamă.

În imagini sunt surprinse apoi alte dialoguri cu persoane care ți reproșează tânărului de la București că nu știe românește, spunându-i că ar trebui să se întoarcă acolo de unde este.

Pe acelaşi subiect

Un comisar de la Protecția Consumatorului s-a deplasat în această dimineață la Odorheiu Secuiesc unde a solicitat în limba română să fie servit. Povestea s-a întâmplat identic, a fost refuzat. "Pentru că este vorba despre o practică, nu un accident, a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei”, a declarat Comisarul şef regional Sorin Susanu.

Comisarul a precizat că, în 2015, Kaufland Odorheiu Secuiesc a mai fost amendat cu 5.000 de lei, în 2015, pentru că toate reclamele şi pliantele erau realitate exclusiv în limba maghiară, lucru discriminatoriu pentru consumatorii români. Susanu a precizat că sunt foarte multe probleme în zonă din cauza discriminării românilor în zonă.

După scandalul care s-a întins de-a lungul a două zile, compania a intervenit azi cu un comunicat, în care transmite că va face propria anchetă, dar măsurile pe care le va lua vor fi confidenţiale.

Astfel, cu privire la cazul care a avut loc în Odorheiu Secuiesc, în data de 31 august 2017, compania Kaufland România transmite următoarele precizări: 

"Regretăm atitudinea angajatei din cadrul magazinului din Odorheiu Secuiesc. Este un comportament de care ne dezicem, Kaufland având o serie de principii care pun respectul față de clienți și amabilitatea pe primul loc.  Vă asigurăm că, potrivit procedurilor interne ale companiei, am demarat deja o investigație și vom lua toate măsurile pentru a evita pe viitor astfel de situații, inclusiv introducerea cursurilor de limba română. Subliniem că, potrivit legii, eventualele măsuri care vor fi decise vor fi confidențiale, deoarece țin de relația angajat-angajator, respectând astfel dreptul la viața privată.  În acest moment, ca urmare a primelor noastre investigații, venim cu o serie de precizări care să contureze contextul în care s-a realizat filmarea.  La ora la care a avut loc discuția filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienții nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obișnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10.00. Din acest motiv, casa de marcat nu era încă operațională, iar aceasta nu a putut încheia procedura de încasare, neputând servi astfel clientul și restituindu-i suma. De asemenea, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare, reiese că autorului filmului i s-a comunicat orarul de funcționare în prealabil.  Acesta a venit la punctul Grill într-un interval de 16 minute de trei ori, înainte de începerea programului, în intervalul 9:31 - 9.47, purtând discuții cu angajata.  Încă de la prima vizită, care a durat aproximativ un minut (de la ora 9:31:25 până la ora 9:32:27), clientului i s-a comunicat că programul de lucru nu începuse încă la acea oră și din acest motiv nu putea fi servit. Cu toate acesta, el a revenit a doua oară la ora 9.37 și apoi a treia oară la ora 9.47, când a pornit camera de filmat, înregistrând o reacție ca urmare a unor interacțiuni anterioare. Autorul filmului a omis să precizeze ca filmarea dată publicității este în fapt a treia discuție cu angajata noastră.  Cu toate acestea, nu tolerăm un astfel de comportament în relația cu un client în niciunul din magazinele noastre din țară, indiferent de regiune și vom lua măsuri conform regulamentului intern", transmite compania.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024