Antena LIVE

Curs valutar

RĂZBUNARE! Mircea Oprean, ginerele dictatorului Nicolae Ceaușescu, a fost RUPT CU BĂTAIA de FINUL său

Atacul asupra ginerelui lui Nicolae Ceauşescu a fost comandat chiar de cel căruia Mircea Oprean i-a botezat copilul. Valerian Croitorescu, finul şi protejatul lui Oprean, şi-ar fi convis doi prieteni să-l atace. Iar unul dintre motive ar fi că naşul a descoperit un plagiat în baza căruia Croitorescu voia să obţină un post de conferenţiar. O spune chiar Mircea Oprean, care a stat de vorbă cu reporterii Observator. 

De la 06.07.2017, 20:40
WhatsApp
Vezi și:

Atacul asupra ginerelui lui Nicolae Ceauşescu a fost comandat chiar de cel căruia Mircea Oprean i-a botezat copilul. Valerian Croitorescu, finul şi protejatul lui Oprean, şi-ar fi convis doi prieteni să-l atace. Iar unul dintre motive ar fi că naşul a descoperit un plagiat în baza căruia Croitorescu voia să obţină un post de conferenţiar. O spune chiar Mircea Oprean, care a stat de vorbă cu reporterii Observator. 

Niciunul dintre ei nu recunoaşte. Îi recunoaşte însă Mircea Oprean, omul pe care l-au trimis pe un pat de spital. Al treilea suspect, cel care ar fi plănuit atacul, este Valerian Croitorescu, fostul protejat al lui Mircea Oprean. 

Relaţia mentor - protejat s-a răcit anul trecut. Atunci, Mircea Oprean a descoperit că lucrările în baza cărora Valerian Croitorescu voia să obţină titlul de conferenţiar erau plagiate.

Mircea Oprean este, culmea, naşul copilului pe care Valerian Croitorescu îl are cu Anemona Niculescu, cântăreaţa de la ASIA. Iar relaţia dintre fin şi naş s-a stricat şi mai tare atunci când ginerele lui Nicolae Ceauşescu a depus mărturie în favoarea mamei în procesul de custodie. Se pare că a fost momentul în care a decis să se răzbune.

Cei doi au fost arestaţi pentru 30 de zile. Sunt acuzaţi de loviri şi alte violenţe. Valerian Croitorescu este cercetat în libertatate pentru instigare la violenţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 atac ginere nicolae ceausescu comandat mircea oprean
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025