Şapte elevi din Belgia renovează o şcoală dintr-un sat dâmboviţean. Banii pentru lucrări i-au strâns din munca lor
O şcoală dintr-un sat dâmboviţean este renovată de şapte elevi din Belgia. Tinerii văruiesc şi vopsesc fiecare colţişor din unitatea de învăţământ, pentru ca elevii români să înceapă noul an şcolar într-o clădire nou-nouţă. Renovarea şcolii face parte dintr-un proiect derulat la nivel naţional.
De Redactia Observator la 26.07.2017, 09:59O şcoală dintr-un sat dâmboviţean este renovată de şapte elevi din Belgia. Tinerii văruiesc şi vopsesc fiecare colţişor din unitatea de învăţământ, pentru ca elevii români să înceapă noul an şcolar într-o clădire nou-nouţă. Renovarea şcolii face parte dintr-un proiect derulat la nivel naţional.
Liceenii belgieni pornesc, în fiecare dimineaţă, spre şcoala din satul dâmboviţean Glod, căreia vor să-i dea un chip nou. Fac curăţenie, igienizează şi vopsesc tocăria. Într-un cuvânt: renovează. Fondurile le-au adunat tot din munca lor.
"Acum ne pregătim să mergem la muncă. La şcoală vom vărui sălile de clasă. Am strâns bani pentru acest proiect: am vândut lasagna sau astfel de lucruri", povesteşte unul dintre belgieni.
Modeşti, tinerii n-au căutat confortul vreunui hotel de lux. S-au cazat la căminul cultural din comună. Şi fac naveta cu microbuzul şcolar. Localnicii sunt încântaţi să-i aibă în mijlocul lor.
Belgienii se simt ca acasă în România şi au legat deja prietenii. Elevii străini s-au implicat, alături de copiii români, într-o varietate de activităţi.
"Oamenii sunt foarte bucuroşi văzându-i şi la activităţile gospodăreşti. Activităţi educative cu copiii, am curăţat islazuri, s-a betonat curtea şcolii, s-au văruit sălile de clasă, s-au vopsit gardurile de la şcoală", spune primarul.
Duminică, tinerii belgieni se vor despărţi de localnicii din Glod. Dar nu exclud posibilitatea de a se întoarce în România la un moment dat.