Scafandrii militari, pregătiți de sezonul estival. Ce antrenamente intense fac în fiecare zi
Litoralul nu înseamnă distracţie pentru toată lumea. E greu de crezut dar sunt şi români pentru care înseamnă muncă şi misiuni dificile. Vorbim despre scafandri militari chemaţi în ajutor în cele mai complicate situaţii. Pentru că vor să fie în formă şi gata de acţiune în timpul sezonului, militari ai ISU au venit zilele acestea la Constanţa pentru antrenamente.
De Andreea Filip la 27.05.2022, 16:31O viaţă salvată înseamnă pentru scafandri militari o misiune reuşită. Până acolo este nevoie însă de ore lungi de antrenamente.
18 scafandri militari din 9 județe au coborât în adâncuri. Se pregătesc pentru sezonul estival şi trebuie să fie în formă.
Au urmat exercițiile cu un grad mai mare de dificultate. Sunt și situaţiile cel mai des întânite în plin sezon: extragerea unui turist prins între stabilopozi de exemplu.
Al doilea exercițiu, la fel de dificil, a fost căutarea și recuperarea unei persoane din valurile mării.
- Căruţaş din Iaşi luat de viitură, căutat de scafandri şi localnici. Bărbatul şi-a salvat calul înainte de a...
- Scafandrii ISU Bucureşti-Ilfov profită de vremea frumoasă şi se antrenează pe lacurile din Capitală. Imagini...
- Doi scafandri îmbrăcaţi în Moş Crăciun au instalat bradul într-un acvariu din Budapesta
Marian Ciulei - șef scafandri ISU Dobrogea: În decursul anilor ne-am întâlnit cu aceste situații și încercăm să transmitem colegilor din ţară ce am învățat pentru a avea un timp de reacţie cât mai bun.
100 de militari din toată țara vin să se antreneze , vară de vară, cu scafandrii de la malul mării. Şi nu le este uşor.
Cristian Sabou - scafandru ISU Bihor: Vin de 11 ani la Constanţa, pentru pregătire. Intervenţiile sunt grele aici de abia putem face scufundări.
Florin Florea - scafandri ISU Sibiu: Astăzi, spre exemplu este marea puţin pornită să zicem aşa, este un pic de hulă jos, se simte curent ceea ce face ca sedimentele de pe fund să se ridice şi obiectele căutate de noi să fie din ce în ce mai greu de distins.
Antrenamentele scafandrilor nu se opresc nici măcar pe timpul nopții. Anul trecut, militarii au avut peste 80 de intervenţii pe litoral.