Antena LIVE

Curs valutar

SCHIMBARE MAJORĂ pentru toţi românii. Cărţile de identitate ar putea fi înlocuite cu un act emis chiar de la naştere

Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

De la 19.03.2017, 13:52
WhatsApp

Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne. 

Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt şi acum în actul de identitate, precum şi date biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete. După introducerea cărţii electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care susţine că acesta este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, iar implementarea lui va asigura cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate şi instituţiilor publice şi private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe document.

Persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză cartea electronică de identitate, vor putea obţine o carte de identitate simplă.

Prin proiectul de lege se introduce, pentru prima dată, posibilitatea eliberării unei cărţi de identitate simplă sau cărţi electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi. Astfel, vor putea fi eliberate cărţi de identitate cu valabilitate de 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, cu valabilitate de 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Cartea electronică de identitate va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

În format electronic vor fi înscrise: datele din formatul tipărit, respectiv numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, Codul Numeric Personal şi adresa de domiciliu, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; un certificat şi, după caz, certificate calificate, prevăzute de Legea 455/2001 privind semnătura electronică; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Cartea electronică de identitate va asigura şi funcţionalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.

„Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel,  „funcţionalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul naţional de sănătate îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.

Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple va fi realizată eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.

Stabilirea şi actualizarea contravalorii cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple se vor face de către Imprimeria Naţională, cu avizul Direcţiei generale ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Producerea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă vor fi realizate centralizat, de către Imprimeria Naţională.

Personalizarea documentelor se va realizeaza în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Imprimeria Naţională va achiziţiona şi va pune la dispoziţia MAI şi Ministerului Afacerilor Externe echipamentele şi produsele software necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor de identitate provizorii, a dovezilor de reşedinţă, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă.

Iniţiatorii proiectului de lege spun că titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice - bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţionale, ceea ce va conduce la simplificarea interacţiunii cu autorităţile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

„Cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică”, a precizat MAI. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024