Orașul Țăndărei, propus pentru carantinare din cauza numărului de infectări cu coronavirus
După Suceava, un alt oraş din România ar putea fi închis. Prefectul de Ialomiţa cere carantinarea localităţii Ţăndărei, transformată într-un focar de coronavirus. Mii de oameni care s-au întors din străinătate acolo au încălcat izolarea şi şi-au continuat viaţa.
De Redactia Observator la 02.04.2020, 20:34- Orașul Țăndărei, propus pentru carantinare din cauza numărului de infectări cu coronavirus
- Numeroși localnici ar fi încălcat regulile izolării la domiciliu
După Suceava, un alt oraş din România ar putea fi închis. Prefectul de Ialomiţa cere carantinarea localităţii Ţăndărei, transformată într-un focar de coronavirus. Mii de oameni care s-au întors din străinătate acolo au încălcat izolarea şi şi-au continuat viaţa, participând la nunţi, petreceri şi înmormântări. Sunt peste 20 de cazuri confirmate şi cel puţin două decese. Jurnaliştii de la Recorder au făcut o radiografie a oraşului, pornind de la un jurnal live ţinut de un pacient COVID pe Facebook.
Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei: Eu nu mi-am dat seama! Simţeam eu că nu mai am forţă, putere, dar când m-am dus, mi-au zis prima dată că nu sunt pozitiv. Dar mi-a venit rezultatul după 24 de ore şi după aceea, m-a sunat că sunt pozitiv.
Din Spitalul Victor Babeş, Eduard Literaş, un locuitor al oraşului Ţăndărei, a ţinut un fel de jurnal medical, live pe Facebook. Bărbatul a filmat întreaga evoluţie a bolii, de la infectare până la vindecare.
Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei: Suntem aici, în oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei. Au găsit aici, în Ţăndărei, vreo 30 de persoane cu coronavirus, băieţi! Şi toţi sunt numai ţigani, romii care au venit din Italia, băieţi!
În oraşul Ţăndărei locuiesc aproximativ 12.000 de oameni. Peste trei mii dintre ei trăiesc într-o comunitate de la marginea oraşului. În ultimele săptămâni, sute de oameni s-au întors aici din ţări în care coronavirusul făcuse deja victime. Nimeni nu a respectat izolarea, recunoaşte chiar Eduard Literaş. În 26 martie, în oraş se înregistra primul deces al unui pacient cu coronavirus. Era atunci chiar cea mai tânără victimă din România. Avea doar 39 de ani, nu călătorise în străinătate şi nu avea alte boli.
Toniţa Manea, prefect Ialomiţa: Nu a stat la domiciliu, nu a respectat condiţiile impuse până la urmă nouă, tuturor, să stăm acasă.
Aşa ar fi început infectarea în masă. Potrivit statisticilor oficiale, în judeţul Ialomiţa sunt 37 de cazuri confirmate şi şase decese. Aproximativ 20 de pacienţi depistaţi pozitiv sunt din Ţăndărei.
Mulţi s-ar fi infectat la o înmormântare la care au participat zeci de oameni, printre care şi Eduard Literaş, pacientul internat la Spitalul Victor Babeş din Capitală.
Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei: Aloooo! Când te-am supărat, fata meaaa...
"Mercedes, cinci milioane! Patru milioane pentru Literaş!".
Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei: Nu ştiu, măi, de unde am luat-o. Am fost la înmormântare la mătuşa mea. Îţi dai seama, că eram mulţi acolo.
Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei: Staţi în casă, măi, fraţilor! Staţi acasă, staţi înăuntru! Vă spun sincer, zici că s-a sfârşit pământul!
Situaţia din Ţăndărei este de mult scăpată de sub control. Potrivit unor surse, în comunitate ar fi avut loc şi nunţi cu sute de invitaţi. Iar vecinul lui Eduard Literaş s-a filmat în timp ce a ieşit din izolare şi a mers la sediul Poliţiei, pentru a cere alimente.
Locuitor din Țăndărei: Venim din Vama Nădlac. Eu mă duc la postul de Poliţie acum. Şi fără alimente, fără nimic, niciun fel de apă, nu avem nimic. Murim de sete acasă.
Abia acum, prefectul de Ialomiţa a convocat Comiterul pentru Situaţii de Urgenţă şi a cerut carantinarea oraşului-focar.
Nicoleta Toma, primar Țăndărei: Nu m-a anunţat nimeni de la Prefectură, eu am aflat pe canalele media că astăzi va avea loc o întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgență și tot din presă am aflat că doamna prefect propune carantinarea orașului Țăndărei.
De la începutul crizei, doar trei localnici care au încălcat izolarea au fost duşi într-un centru de carantină din oraş. Iar 280 de oameni au fost amendaţi pentru nerespectarea regulilor de distanţare socială.
Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei: Am sărit hopul, nu mai sunt bolnav. Gata, băieţi! Pregătiţi ţuica, băieţi, vinul! Fraţilor, vă spun sincer, când vin acasă facem o paraghelie de aia!