Un șofer de 37 de ani din Măcin a murit strivit la câțiva kilometri de casă, după impactul înfiorător cu un camion
Un șofer de 37 de ani a murit pe loc într-un accident înfiorător produs pe DN 22 D, la câțiva pași de casă, între localitățile tulcene Măcin și Cerna.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.11.2020, 15:04- Șoferul de 37 de ani a murit pe loc în mașina strivită de camion.
- Tânărul din Ialomița aflat la volanul camionului a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD.
Mașina în care se afla bărbatul din Măcin a fost spulberată de un camion, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani din Ialomița. În urma impactului extrem de puternic, ambele atât camionul, cât și autoturismul au ajuns pe câmpul de la marginea șoselei.
La fața locului au fost trimise 2 echipaje cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două echipaje SAJ și elicopterul Smurd Galați.
Din nefericire, șoferul din autoturism prezenta semne incompatibile cu viața, iar echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a pronunțat decesul.
Cel de-al doilea conducător auto, șoferul de 28 de ani din camion, a fost preluat și transportat la spital de către elicopterul Smurd.
Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și