Zeci de gospodării au fost măturate de ape, în județul Dâmboviţa
Zeci de gospodării au fost măturate de ape la Pietrari în Dâmboviţa. Din '73 n-au mai văzut sătenii aşa potop.
De Redactia Observator la 27.05.2014, 20:26- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Zeci de gospodării au fost măturate de ape la Pietrari în Dâmboviţa. Din '73 n-au mai văzut sătenii aşa potop. O ploaie scurtă de vară a umflat apele râului, care a ieşit din matcă.
Apa a inundat satul, a intrat în casele oamenilor şi a acoperit până şi cimitirul. În 10 minute şuvoaiele au ras tot ce au întâlnit în cale. Case, grajduri, maşini. Au acoperit până şi crucile din cimitirul de la Pietrari.
Şoseaua părea mai degrabă albia unui râu. Zeci de gospodării au fost distruse, iar animalele s-au speriat şi ele de potop. Viitura de după ploaia scurtă de vară a făcut prăpăd.
Apa a fost atât de puternica încât a luat un autoturism de teren şi l-a mutat la zeci de metri. Pompierii au intervenit cu pompe pentru a scoate apa din beciurile gospodariilor inundate. O comisie de la Prefectura Dâmboviţa se va deplasa la Pietrari pentru a evalua pagubele produse.