ASTĂZI este ziua uneia dintre cele mai mari sportive ale ROMÂNIEI. Povestea ei e IMPRESIONANTĂ!
Astăzi este ziua de naştere a unei mari campioane născute la Constanța
De Redactia Observator la 07.10.2015, 09:24Astăzi este ziua de naştere a unei mari campioane născute la Constanța.
Fosta gimnastă Simona Amânar, care împlineşte 36 de ani, a cucerit şapte medalii (trei de aur, una de argint şi trei de bronz) la Jocurile Olimpice, ediţiile din 1996 (Atlanta) şi Sydney (2000), plus zece medalii mondiale şi multe altele europene. Performanţele sale i-au adus în 1997 titlul de cetăţean de onoare al Constanţei, dar şi includerea în International Gymnastics Hall of Fame, fiind a doua româncă, după Nadia Comăneci, care a dobândit această calitate.
Căsătorită cu fiul politicianului Valeriu Tabără, Cosmin, Simona Amânar este stabilită la Timişoara, tânăra familie având doi copii, un băiat, Alexandru Iosif, şi o fată, Ştefania Teodora. Simona Amânar este cadru universitar, dar şi oficial al Federaţiei Române de Gimnastică şi arbitru federal.