Cupa Mondială 2022. Lotul Japoniei pentru Campionatul Mondial din Qatar
Naţionala de fotbal a Japoniei s-a calificat pentru a VII-a oară consecutiv la un turneu final de Campionat Mondial şi, dacă se păstrează tradiţia, niponii ar urma să părăsească această competiţie încă din faza grupelor.
De Redactia Observator la 22.11.2022, 12:25- Japonia a fost repartizată în Grupa E la Cupa Mondială 2022, alături de Spania, Germania şi Costa Rica.
Asta pentru că Japonia a alternat la Cupa Mondială ediţiile în care era eliminată din grupe cu ediţiile în care ajungea până în faza optimilor de finală. Şi cum la Cupa Mondială 2018, din Rusia, a ajuns până în optimi, ar fi momentul ca la Cupa Mondială 2022 să nu treacă de grupe. Totuşi, suntem convinşi că japonezii intră în competiţie cu gândul de a depăşi inclusiv faza optimilor de finală, lucru pe care nu l-au mai reuşit până acum.
Japonia a jucat, în total, 18 meciuri în preliminarii, obţinând 15 victorii, un egal şi două înfrângeri. Mai întâi, niponii au câştigat fără drept de apel o grupă din care au mai făcut parte Tadjikistan, Kârgâstan, Mongolia şi Myanmar. De remarcat rezultate precum 14-0 şi 6-0 cu Mongolia şi 10-0 cu Myanmar. Apoi, Japonia a terminat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Arabia Saudită, Australia, Oman, China şi Vietnam.
Japonia are trei victorii, două egaluri şi o înfrângere în ultimele şase meciuri jucate. A fost un 3-0 cu Coreea de Sud şi un 2-0 cu SUA, dar şi un surprinzător 1-2 cu Canada, pe teren propriu.
Hajime Moriyasu, antrenorul Japoniei la Cupa Mondială 2022
Naţionala de fotbal a Japoniei este condusă la Cupa Mondială 2022 de Hajime Moriyasu, un tehnician în vârstă de 54 de ani şi care a preluat naţionala Japoniei în 2018. Hajime Moriyasu a jucat la echipe precum Sanfrecce Hiroshima sau Vegalta Sendai şi a mai antrenat pe Sanfrecce Hiroshima şi naţionala olimpică a Japoniei. A adunat 35 de selecţii în naţionala Japoniei, cu care a reuşit să câştige Cupa Asiei în 1992.
La Cupa Mondială 2022, Hajime Moriyasu se bazează în special pe jucătorii experimentaţi din lot, precum Ko Itakura, de la Borussia Monchengladbach, Takumi Minamino, de la AS Monaco, Takefusa Kubo, de la Real Sociedad, sau Takehiro Tomiyasu, de la Arsenal Londra, ori Daichi Kamada, de la Eintracht Frankfurt.
Lotul Japoniei pentru Campionatul Mondial din Qatar
Portari - 1. Eiji Kawashima, 12. Shuichi Gonda, 23. Daniel Schmidt.
Fundaşi - 2. Miki Yamane, 3. Shogo Taniguchi, 4. Ko Itakura, 5. Yuto Nagatomo, 16. Takehiro Tomiyasu, 19. Hiroki Sakai, 22. Maya Yoshida, 26. Hiroki Ito.
Mijlocaşi - 6. Wataru Endo, 7. Gaku Shibasaki, 8. Ritsu Doan, 9. Kaoru Mitoma, 11. Takefusa Kubo, 13. Hidemasa Morita, 15. Daichi Kamada, 17. Ao Tanaka, 24. Yuki Soma.
Atacanţi - 10. Takumi Minamino, 14. Junya Ito, 18. Takuma Asano, 20. Shuto Machino, 21. Ayase Ueda, 25. Daizen Maeda.
Naţionala de fotbal a Japoniei a fost repartizată în Grupa E la Cupa Mondială 2022, urmând să lupte cu Germania (23 noiembrie, 15.00), Costa Rica (27 noiembrie, 12.00) şi Spania (1 decembrie, 21.00) pentru calificarea în faza optimilor de finală.