Julen Lopetegui, demis de la Real Madrid. Clubul a anunţat cine îi va lua locul
Real Madrid a anunţat că l-a demis pe Julen Lopetegui, după înfrângerea cu Barcelona din etapa a zecea a campionatului Spaniei. Clubul madrilean a anţat şi cine îi va lua locul tehnicianului.
De Redactia Observator la 29.10.2018, 22:44Real Madrid a anunţat că l-a demis pe Julen Lopetegui, după înfrângerea cu Barcelona din etapa a zecea a campionatului Spaniei. Clubul madrilean a anţat şi cine îi va lua locul tehnicianului.
Julen Lopetegui a fost demis de la Real Madrid, a anunţat pe site-ul oficial gruparea madrilenă.
Conform anunţului clubului madrilen, interimatul va fi asigurat de Santiago Solari, antrenor la echipa a doua şi care a evoluat la Real în perioada 2002 - 2005.
Julen Lopetegui, în vârstă de 52 de ani, conduce Real Madrid din această vară.
Echipa Real Madrid a fost învinsă, duminică, de FC Barcelona, scor 5-1, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Spaniei, în care Luis Suarez a înscris trei goluri, unul dintr-un penalti acordat după consultarea VAR.
Suarez a marcat în minutele 30 (penalti), 75 şi 83. Celelalte goluri ale catalanilor au fost înscrise de Coutinho ’11 şi Vidal ’87. Pentru Real Madrid a marcat Marcelo ’50.