Telescopul Euclid a trimis primele imagini ale Universului, la o lună de la lansare: "Enorm de emoţionant"
Telescopul spaţial Euclid, conceput pentru a investiga unele dintre cele mai mari mistere ale Universului, a surprins primele imagini ale cosmosului, scrie CNN.
De Redactia Observator la 02.08.2023, 12:02Cele două instrumente ale navei spaţiale au realizat imaginile preliminare de test, dezvăluind stele care dovedesc că totul la bordul navei este în perfectă formă.
"După mai bine de 11 ani de proiectare şi dezvoltare a Euclid, este entuziasmant şi enorm de emoţionant să vedem aceste prime imagini. Este şi mai incredibil când ne gândim că vedem aici doar câteva galaxii, produse cu un reglaj minim al sistemului. Euclid, complet calibrat, va observa în cele din urmă miliarde de galaxii pentru a crea cea mai mare hartă 3D a cerului", a declarat Giuseppe Racca, managerul proiectului Euclid la Agenţia Spaţială Europeană, într-un comunicat, potrivit News.ro.
Lansarea telescopului Euclid a avut loc în data de 1 iulie
După încheierea fazelor pregătitoare, începând din noiembrie anul acesta, Euclid va trimite doar în câteva zile un volum de date comparabil cu întreaga producţie a telescopului Hubble în cei 33 de ani de viaţă ai acestuia.
- Telescopul Euclid, lansat cu succes de o rachetă SpaceX. Se va poziționa la 1,5 milioane de kilometri de Pământ...
- Descoperire incredibilă: Telescopul James Webb a observat cea mai îndepărtată galaxie din Univers. S-a format la...
- Telescopul spațial James Webb a găsit două dintre cele mai vechi şi îndepărtate galaxii, una la limita Big Bang
Potrivit Ministerului Cercetării şi Inovării, cele două imagini test au fost obţinute de cele două instrumente în timpul deplasării satelitului către Lagrange 2, instrumentele nefiind complet focalizate şi calibrate; ele nu au utilitate ştiinţifică, dar demonstrează funcţionarea impecabilă a sistemelor îmbarcate la bordul Euclid.
Euclid, cel mai nou observator al Agenţiei Spaţiale Europene, şi-a petrecut ultima lună de la lansarea sa din 1 iulie călătorind spre punctul său orbital, situat la 1 milion de mile (1,5 milioane de kilometri) de Pământ.
Telescopul cu diametrul de 1,2 metri (4 picioare) va rămâne în ceea ce este cunoscut sub numele de punctul Langrangian Soare-Pământ L2, unde se află şi telescopul spaţial James Webb al NASA, un parteneriat cu ESA şi Agenţia Spaţială Canadiană.
Euclid va ţine pasul cu Pământul pe măsură ce planeta noastră orbitează în jurul Soarelui
Oamenii de ştiinţă se simt deja încurajaţi de capacităţile prezentate de imaginile iniţiale ale lui Euclid, care demonstrează că telescopul ar putea depăşi aşteptările.
"Este fantastic să vedem că cea mai recentă achiziţie a flotei de misiuni ştiinţifice a ESA se comportă deja atât de bine. Am încredere deplină că echipa din spatele misiunii va reuşi să folosească Euclid pentru a dezvălui atât de multe despre cei 95% din Univers despre care ştim atât de puţin în prezent", a declarat directorul general al ESA, Josef Aschbacher, într-un comunicat.
Euclid va petrece următoarele două luni testându-şi şi calibrându-şi instrumentele - o cameră pentru lumină vizibilă şi o cameră/spectrometru pentru infraroşu apropiat - înainte de a supraveghea aproximativ o treime din cer în următorii şase ani.
Telescopul Euclid va surprinde imagini cu miliarde de galaxii
Instrumentul vizibil al telescopului, sau VIS, va realiza imagini cu miliarde de galaxii, lucru sugerat într-una dintre imaginile iniţiale de testare. Perspectiva largă a lui Euclid poate înregistra date dintr-o parte a cerului de peste 100 de ori mai mare decât ceea ce poate capta camera lui Webb. Calitatea imaginilor telescopului va fi de cel puţin patru ori mai clară decât cea a imaginilor obţinute în urma studiilor cerului de la sol.
Scopul principal al lui Euclid este de a observa misterele cosmice ale universului, inclusiv materia şi energia întunecate.
Telescopul a fost numit în onoarea lui Euclid din Alexandria, matematician grec care a trăit în jurul anului 300 î.Hr. şi care este considerat părintele geometriei.