Antena LIVE

Curs valutar

Staţiunea din România unde stratul de zăpadă are 30 cm. Turiştii au la dispoziţie trei pârtii de schi

Stratul de zăpadă în staţiunea Straja are o grosime de circa 30 de centimetri pe zona schiabilă, unde administratorii domeniului schiabil au folosit şi tunurile de zăpadă artificială, astfel că vineri se putea schia pe trei dintre pârtii, potrivit evaluărilor făcute de salvamontişti.

De la 29.12.2023, 16:57
WhatsApp
Turiştii au la dispoziţie trei pârtii de schi

"Se poate schia pe pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu. Pârtiile pot fi notate cu 8, iar stratul de zăpadă este de circa 30 de centimetri", a declarat, pentru Agerpres, şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Mii de turişti în vacanţă, la Straja

În staţiune se aflau vineri aproximativ 2.000 de turişti, iar pentru sfârşitul de săptămână se aşteaptă o creştere a numărului acestora la 3.000 de persoane.

Salvamontiştii au intervenit, în ultimele patru zile, la 31 de accidente care au avut loc pe pârtii, pentru 18 persoane fiind necesară evacuarea acestora din staţiune cu ambulanţele SMURD şi transportarea la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe acelaşi subiect

"De regulă, accidentările au constat în traumatisme ale braţelor, antebraţelor sau picioarelor. Nu au fost cazuri grave, care să pună în pericol viaţa turiştilor", a precizat Resiga.

Salvamontiştii recomandă turiştilor care doresc să ajungă în Straja să folosească la urcare telegondola din Lupeni, unde au la dispoziţie şi circa 400 de locuri de parcare la staţia de plecare. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

schi straja vacanta de iarna zapada
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025