Primul sărut al Burlacului scoate la iveală geloziile fetelor, astăzi, de la 20.30, la Antena 1
După o perioadă de adaptare petrecută în Turcia, Burlacul crede că a ajuns într-un punct în care lucrurile pot avansa și speră că le va cunoaște din ce în ce mai bine pe cele 14 fete rămase. Primul său sărut cu una dintre acestea va scoate la iveală geloziile și adevăratele sentimente ale pretendentelor, astăzi, de la 20.30, la Antena 1.
De Redactia Observator la 26.03.2021, 09:30- O nouă ediţie a emisiunii Burlacul, astăzi, de la 20.30, la Antena 1
''Simt și sper că lucrurile spuse de mine au ajuns la urechile fetelor, deja avem două săptămâni de când suntem aici, trebuie să avansăm în a ne cunoaște mai bine și sper ca lucrurile să ia o turnură mai serioasă în ceea ce privește relaționarea între noi'', mărturisește Andi Constantin, iar sentimentele sale sunt îndreptățite, astfel că o întâlnire din această seară se încheie cu un sărut, spre gelozia celorlalte fete. Mai mult, Burlacul pare că începe să își îndrepte atenția mai mult către unele dintre fete, iar către finalul serii va declara încântat: ''Cred că acest moment a fost perfect!''.
Cine este norocoasa care reușește să îi atragă atenția și cum vor reacționa celelalte 14 fete rămase în competiție, cei de acasă pot afla astăzi, de la 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a emisiunii. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului și pentru a abține trandafirul roșu, simbolul emisiunii, prin care Burlacul își exprima intențiile pe care le are față de o fată.