Prezentatoarea Observator Special de la Antena 1, Octavia Geamănu, pilot de raliu la Sibiu
Octavia Geamănu a avut azi parte de multă adrenalină la raliul de la Sibiu
De Redactia Observator la 21.08.2015, 14:28Octavia Geamănu a avut azi parte de multă adrenalină la raliul de la Sibiu
Prezentatoarea Observator Special de la Antena 1 a avut ocazia să fie copilotul lui Alex Filip la bordul unei mașini de curse cu care au parcurs 2,5 kilometeri în nu mai puțin de 1 minut și 42 de secunde Deși nu a fost prima oară când s-a urcat într-o mașină de curse, Octavia recunoaște că viteza i-a dat de furcă la finalul cursei.
„V-ați urcat vreodată într-o mașină de curse? Ați văzut cum arată? Fier peste fier, bordul e cam ca cel al unui avion, butoane peste butoane. Real, doar carcasa și volanul te fac să simți că ești totuși într-o mașină. Am parcurs un traseu pe asfalt de 2 kilometri și jumătate într-un minut și 42 de secunde. În mod normal, faci minimum 5. Noi am avut curbe, am urcat, am dat peste porțiuni unde era umed pe jos. Eu, ca șofer, n-aș avea cum să merg cu mai mult de 60 pe unele zone. Însă Alex a mers cu 160 km/h”, spune Octavia.
Prezentatoarea de la Antena 1 mărturisește că pe toată durata cursei a fost foarte atentă la Alex și chiar a apreciat faptul că în ciuda concentrării și a atenției maxime de care trebuie să dea dovadă cel de la volan, acesta a fost foarte vorbăreț:
„Eu nu eram în stare să scot niciun cuvânt. Eram anesteziată și-mi amorțise și piciorul de la câte frâne pusesem, știți voi, reacția celui din dreapta. L-am întrebat pe Alex dacă lui îi e rau în dreapta și mi-a spus că lui îi e groaznic de frică dacă merge pe locul copilotului. Frică nu mi-a fost, dar rau, da”, recunoaște Octavia, care la coborâre a avut nevoie de o pauză pentru a lua puțin aer. Cu toate acestea, știrista admite că ar repeta negreșit această experiență fără să stea prea mult pe gânduri. „Simt că o s-o mai fac”, a încheiat ea.
Mai multe fotografii de la raliul de la Sibiu pot fi văzute pe blogul www.octaviageamanu.ro, iar imagini cu întreaga cursă și reacțiile prezentatoarei vor putea fi urmărite de telespectatorii Antena 1 săptămâna viitoare, marți, la Observator 19.