Antena LIVE
Video

Prăpăd în mai multe zone din țară, după codul de vreme extremă. Vijelia a scos din rădăcini un copac înalt de zeci de metri şi l-a prăbuşit peste o şosea, lângă Petroşani

Cu doar o zi înainte de Paşte, vremea s-a schimbat radical. Jumătate de ţară a trecut printr-un cod galben de ploi şi vânt puternic. Vestea bună este că furtunile bat în retragere, iar în aceasă noapte, de Înviere, vor fi averse doar din loc în loc prin sudul ţării. Iar mâine, de Paşte, soarele se va vedea tot printre nori

De la 26.04.2023, 15:28

Noaptea trecută, vântul puternic a pus la pământ mai mulți copaci în Bucureşti. Unii au fost la un pas să cadă peste maşini. Pompierii au intervenit şi au curăţat zona. Oamenii au ieşit în grabă din case pentru a muta mașinile cât mai departe de arbori.

La Caraș Severin, grindina s-a abătut aseară peste casele, grădinile și livezile de pomi fructiferi ale locuitorilor din zona Anina și Valea Almăjului. Urgia nu a ținut mai mult de cinci minute, dar a fost de ajuns ca să acopere solul cu un strat de gheață.  

De altfel, ieri furtuna a lăsat în urma ei pagube prin mai multe zone din ţară. 

Copac înalt de zeci de metri, prăbușit peste o șosea,  în apropiere de Petroşani

Pe acelaşi subiect

Vântul puternic, de peste 60 de km pe oră a scos din rădăcini un copac înalt de zeci de metri şi l-a prăbuşit peste şosea în apropiere de Petroşani. Tot din cauza ploilor şi vijeliei, o bucată de stâncă a alunecat pe Transalpina şi a blocat drumul. Pompierii au fost nevoiţi să intervină. Iar o avalanşă din Masivul Bucegi, în apropierea cabanei Mălăiești  a fost cât pe ce să acopere un grup condus de un ghid turistic. Oamenii au scăpat ca prin minune. 

De Paşte, vom vedea soarele tot printre picături

Vorbim de o vreme, fie în anumite zone ale ţării, mai ales în partea de sud uşor mai caldă decât în mod normal iar în restul ţării apropiată de ceea ce trebuie să fie la această dată. Normalul termic este între 14-18 grade. Noi aşteptăm temperaturile maxime între 15 şi 20 de grade. Local şi temporar, cam prin toate regiunile ţării vor fi ploi. Aşa va fi şi săptămâna viitoare. Vremea se va încălzi apoi dar rămâne capricioasă în jurul zilei de 1 MAI, mai ales în sud şi est. 

Ți-a plăcut acest articol?

furtuni grindina ploi vijelii vremea vremea de paste
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024