Antena Meniu Search
x

Video Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Prima zi de Paște vine cu ploi, vijelii și grindină în apoape toată țara

Simona Căpșună, specialist în meteorologie, a dezvăluit cum va fi vremea în noaptea de Înviere, dar și în prima zi de Paște. Astfel, conform ultimelor date transmise de ANM, în noaptea de sâmbătă spre duminiă, vor fi ploi de scurtã duratã doar pe alocuri, în regiunile sudice. Izolat, se va forma ceaţã în zonele joase de relief.

de Redactia Observator

la 14.04.2023, 14:07

Vezi și

Furtunile vor fi din ce în ce mai intense, în orele următoare, este un front care traversează toată țara, de la vest la est, motiv pentru care meteorologii au emis un cod gaben, care a intrat în vigoare la ora 12.00 și este valabil până aproape de miezul nopții. Sunt vijelii de vară, pentru că temperaturile vor ajunge până la 25...26 de grade Celsius, cel puțin în sud.

Prognoza meteo sâmbătă, 15 aprilie

Vremea va fi caldã în regiunile sudice şi estice şi apropiatã de normal în celelalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime se vor încadra între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 11 grade pe litoral. Cerul va fi temporar noros şi pe parcursul zilei vor fi averse şi descãrcãri electrice local în nordul, centrul şi estul ţãrii, precum şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte zone. Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. În zona montanã înaltã, trecãtor, vor mai fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Noaptea, ploi de scurtã duratã, se vor semnala doar pe alocuri în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri la munte, dar şi de scurtã duratã în timpul averselor. Mai ales noaptea izolat se va forma ceaţã în zonele joase de relief.

Cum va fi vremea în noaptea de Înviere

Pe acelaşi subiect

Vremea va fi una liniștită, cu temperaturi foarte plăcute. Având în vedere că mâine vom avea spre 22 grade, Celsius, acestea nu vor scădea mult nici pe parcursul nopții.

În București vor fi 10...11 grade Celsius. 

Poate spre dimineață, prin extremitatea de sud-est a țării să apară ceva ploi. 

Prognoza meteo duminică, 16 aprilie. Vremea de Paște

Vremea de Paște va fi caracterizată de valori în jurul celor normale pentru mijlocul lunii aprilie în sud şi sud-vest şi se vor situa peste mediile climatologice în rest; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 13...14 grade pe litoral şi 22 de grade în extremitatea nord-vesticã, iar minimele vor fi cuprinse între 5 şi 10 grade.

Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse, pe alocuri însoţite de descãrcãri electrice, în jumãtatea de est a ţãrii şi local în sud-vest, iar noaptea pe spaţii mai mici şi în celelalte zone. Izolat cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. La altitudini de peste 1800 m, în special în Carpaţii Meridionali, trecãtor vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu uşoare intensificãri la munte şi temporar în sud, în centru şi în est.

Vremea luni, 17 aprilie. Prognoza meteo în a doua zi de Paște

Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale în aceastã perioadã, exceptând regiunile sud-estice unde va fi mai rãcoare. În majoritatea zonelor ţãrii, vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse şi pe alocuri descãrcãri electrice. Izolat, cu precãdere în sud-vest, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate.

În zona montanã înaltã, la peste 1800 m altitudine, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificãri la munte şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 11...13 grade pe litoral şi 19...20 de grade în vest şi nord-vest; minimele termice vor fi cuprinse între 5 şi 10 grade. În orele dimineţilor, izolat va fi ceaţã.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Vremea » Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Prima zi de Paște vine cu ploi, vijelii și grindină în apoape toată țara