Vremea 10 martie 2023. Temperaturi de până la 21 de grade Celsius și ploi în mare parte din țară
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 10 martie 2023.
De Redactia Observator la 09.03.2023, 15:52Valorile termice se vor situa cu mult peste normele perioadei în toate regiunile. Cerul va avea înnorări, mai ales din orele amiezii, când aria ploilor se va extinde, la început în jumătatea sud-vestică, iar spre seară şi noaptea şi în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, cu o probabilitate mai mare în sud-vest, unde vor fi şi descărcări electrice. La altitudini de peste 2000 m, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi izolat în zonele joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade. Izolat, la începutul şi sfârşitul intervalului, se va forma ceaţă.
Prognoza meteo București
Valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 18...20 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade. Cerul va avea înnorări şi îndeosebi spre seară şi noaptea probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat.
Vremea la munte
- Recordurile meteo se ţin lanţ, după cea mai călduroasă iarnă din istorie. Luna lui Mărţişor a adus în dar...
- Alertă de inundații în România. Cod portocaliu în 5 județe și galben în 16, până sâmbătă noapte
- Vreme la extreme în România. ANM anunță 22 de grade în sudul și sud-estul țării, ploi și vânt puternic în...
Valorile termice se vor situa cu mult peste normele perioadei. Cerul va avea înnorări, mai ales din orele amiezii, când aria ploilor se va extinde, la început în masivele sud-vestice, iar spre seară şi noaptea şi în restul zonei. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, cu o probabilitate mai mare în Munţii Banatului şi grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, unde vor fi şi descărcări electrice. La altitudini de peste 2000 m, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona înaltă.
Cum va fi vremea în Europa
În vestul, centrul, sudul şi sud-estul Europei precum şi în partea central-nord-estică vor fi înnorări şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare. Pe alocuri, îndeosebi în partea sudică, ploile, posibil însemnate cantitativ, vor avea şi caracter de aversă cu descărcări electrice. În restul continentului vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în vestul, centrul, sudul şi, local, în estul continentului. Temperaturile vor creşte în partea central-estică şi în sud-vestul Europei, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ faţă de intervalul precedent. În zonele joase de relief, pe arii restrânse mai ales la începutul şi finalul intervalulului se va forma ceaţă.