Vremea 20 septembrie. Frigul pune încet stăpânire pe întreaga ţară
Vremea se răceşte în cea mai mare parte a ţării, în sud şi în sud-est, temperaturile se vor menţine puţin peste normalul perioadei. Iată prognoza meteo pentru 20 septembrie.
De Redactia Observator la 19.09.2021, 16:20La noapte, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi ploi slabe, local în Banat, Oltenia şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 15 grade. Izolat va fi ceaţă, cu o probabilitate mai mare în depresiuni şi în estul teritoriului.
Vremea 20 septembrie în ţară
Vremea va fi rece în vestul, centrul şi nordul ţării, dar în sud şi în sud-est, valorile termice se vor menţine uşor peste cele normale la această dată. Temporar cerul va fi noros şi va ploua şi sub formă de aversă, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în jumătatea de sud a Crişanei, Transilvaniei şi Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. În sud-vest, sud şi sud-est, trecător vor fi şi descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Seara şi noaptea, pe suprafeţe mici, la altitudini de peste 1500 m, în Carpaţii Orientali, vor fi posibile şi ninsori slabe. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze mai mari noaptea pe litoral, în deltă şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde la rafală se vor depăşi viteze de 60...70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 28 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime între 3 grade în depresiuni şi 17 grade pe litoral. Izolat se va forma ceaţă. Presiunea atmosferică va creste dinspre nord-vest, insa in ansamblu regimul baric va ramane slab ciclonic.
Vremea 20 septembrie în Capitală
- Prognoza meteo 20 septembrie - 18 octombrie. Urmează o perioadă cu temperaturi în scădere și ploi în aproape...
- Prognoza meteo până pe 11 octombrie. De când încep ploile și de când se răcește
- Vortex stratosferic în formare, la Polul Nord. Specialiştii avertizează că Europa va trece printr-o iarnă...
La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 11...12 grade.
Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul se va înnora treptat, iar din a doua parte a zilei, vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 12...13 grade. Presiunea atmosferică va creste foarte puţin, tot la o valoare mai mică decât cea normală.
Vremea 20 septembrie la munte
Înnorările se vor accentua treptat, iar pe arii relativ extinse va ploua şi sub formă de aversă, trecător însoţite de descărcări electrice, în masivele sudice. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Seara şi noaptea, pe suprafeţe mici la altitudini de peste 1500 m, în Carpaţii Orientali, vor fi posibile şi ninsori slabe. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari noaptea pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde la rafală se vor depăşi viteze de 60...70 km/h. Regimul termic diurn va fi comparabil cu cel din intervalul precedent.
Vremea 20 septembrie pe litoral
Vremea va fi relativ normală termic. Cerul va fi variabil, temporar noros seara şi noaptea, când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice; izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare îndeosebi noaptea, când vor fi rafale de peste 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 23 de grade, iar cele minime între 14 şi 17 grade.
Temperatura apei mării va avea valori de 18...20 de grade.