Vremea 30 noiembrie 2022. Temperaturi între -5 și 10 grade Celsius
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 30 noiembrie 2022.
De Redactia Observator la 29.11.2022, 15:41- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice ale datei. Cerul va fi noros în sud-vestul, sudul și estul țării, temporar cu precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie în Oltenia, local în Banat și în Muntenia și izolat în Dobrogea, dar pe arii restrânse mixte posibil și în Moldova, unde vor fi condiții de polei. La munte pe alocuri se vor semnala ninsori slabe și lapoviță. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, local cu ceață, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe alocuri în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade.
Prognoza meteo București
Vremea se va menține închisă și spre sfârșitul nopții de miercuri spre joi se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie. Trecător, ploi slabe sau burniță vor fi posibile și în restul intervalului. Vântul va sufla moderat, temporar cu ușoare intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.
Vremea la munte
Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare -local în sudul Carpaților Occidentali și izolat în Carpații Meridionali și Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. Regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei.
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații în extremitatea vestică, în nordul și sudul Europei. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, dar în nordul, nord-estul continentului precum și în zonele de munte se vor semala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul continentului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale în sud și izolat în rest. Temperaturile vor coborî ușor în partea de nord și de est, iar în rest nu se vor modifica semnificativ față de ziua precedentă. În zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea pe alocuri vor fi condiții de ceață.