Vremea 7 iunie. Va fi mai cald decât normalul perioadei. Maximele pot ajunge la 31 de grade
Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime, în general, între 7 şi 17 grade.
De Redactia Observator la 06.06.2022, 14:45La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe alocuri averse în extremitatea de sud-est a teritoriului, dar şi în sud-vest, unde vor mai fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 6 şi 17 grade.
Vremea 7 iunie în țară
Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea temporar înnorări şi pe arii restrânse vor fi averse şi posibil descărcări electrice în regiunile sud-estice, iar după-amiaza şi la munte. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat, cu o probabilitate mai mare în vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei, iar noaptea în vestul Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime, în general, între 7 şi 17 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
- Prognoza meteo pentru 6 iunie - 4 iulie. Val de caniculă spre sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie
- Vremea 30 mai - 12 iunie 2022. Meteorologii anunță primul val de caniculă în România, cu temperaturi de 35 de...
- Vremea 30 mai - 27 iunie 2022. De miercuri, o masă de aer tropical avansează spre România. Vara se instalează la...
Vremea 7 iunie în Capitală
La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 12...15 grade.
Vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod caracteristic datei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
Vremea 7 iunie pe litoral
Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi trecător, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua (rafale de 40 -50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade, iar cele minime între 16 şi 19 grade. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 19 şi 21 de grade.
Vremea 7 iunie la munte
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza, când se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice, pe arii restrânse în masivele sudice şi vestice şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali. Valorile termice vor fi în uşoară creştere faţă de intervalul anterior.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și