Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum arată Dacia Logan electrică făcută de un spaniol stabilit în Romania. A transformat şi un Porsche 911 pentru un belgian

La marginea oraşului Piteşti, maşinile vechi primesc o viaţă nouă şi… electrică. Într-o fostă unitate de pompieri, Marc Areny, un spaniol stabilit de 10 ani în România, converteşte vehiculele cu motor pe benzină sau motorină în automobile electrice. Procesul este, însă, costisitor aşa că i calcă pragul mai degrabă cei care au o maşină de suflet la care nu vor să renunţe, dar pe care vor să o îmbunătăţească.

de Andre Rotaru

la 01.09.2021 , 20:00

O maşină cu un consum uriaş de motorină a primit o nouă viaţă, în doar puţin peste jumătate de an. Acum e un vehicul electric silenţios şi prietenos cu mediul. Într-o fostă cazarmă de pompieri de la marginea Piteştiului, Marc şi echipa lui transformă maşini la care alţii ar renunţa de tot.

Marc Areny, patron: Mă deranja situaţia cu a folosi motorină. Ştii? Ce înseamnă în spate. La început am folosit ulei de cartofi prăjiţi. Am mers destul de mult.

Una dintre primele maşini convertite a fost Dacia Logan

Vezi și

Marc a ajuns la noi în ţară prima oară ca voluntar, cu un rezervor plin de ulei uzat. Nu s-a mulţumit cu atât. Şi-a deschis un atelier unde modifică maşinile vechi, poluante, în unele electrice. Şi a început cu o emblemă naţională. Una dintre primele maşini convertite acolo este o Dacia Logan, electrică, şi cu o autonomie de aproximativ 200 de kilometri. A parcurs deja această distanţă de peste 200 de ori, pe drumurile de la noi. Cel mai interesant, este ce găsim sub capotă. Acolo unde ne-am aştepta să fie motorul termic în realitate găsim pur şi simplu o cutie neagră şi multe cabluri. Întreg procesul de conversie poate fi destul de piperat, aşa că nu e chiar pentru oricine. Câteva zeci de mii de euro costă transformarea.

Pe acelaşi subiect

Marc Areny, patron: Este un Porsche 911 Targa şi va primi un motor de Tesla, mare. Proprietarul este din Belgia şi vine în ţară săptămâna viitoare. La început voiam să fac multe maşini, să fie în serie şi să fie ieftine. Ne-am specializat în maşini deosebite.

Cele mai multe dintre piese sunt luate chiar de pe maşini electrice, iar celelalte sunt printate 3D chiar în atelier. Are ingineri care se ocupă exact cu asta.

Vlad Turcescu, inginer: Fac partea de programare. Cum sunt reglajele motoarelor termice aşa avem şi în cazul motoarelor electrice. Poţi lucra la cămaşă fără nicio problemă.

În România, ponderea maşinilor electrice de pe şosele faţă de cele cu motor termic a crescut stabil în ultimii ani. În prezent, aproape 15% dintre vehiculele de pe drumurile de la noi sunt electrice. 

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Auto » Cum arată Dacia Logan electrică făcută de un spaniol stabilit în Romania. A transformat şi un Porsche 911 pentru un belgian