Video Problemele românilor care şi-au luat maşini electrice. Şoferii pornesc la drum cu multe neajunsuri şi "se bat" pe prizele publice
Românii cumpără tot mai multe maşini "verzi". Două din 10 vehicule sunt electrice sau hibride, iar dieselul este pe moarte. Pornesc, însă, la drum cu multe probleme: autonomie mică, lipsa pieselor de schimb şi a staţiilor de încărcare. Zeci de maşini se bat acum pe o priză publică.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
"Suntem la 12 ani distanţă de momentul pe care Uniunea Europeană şi l-a propus pentru oprirea vânzărilor de maşini cu motoare termice. Vorbim de 2035. E un termen realist? Greu de spus. Dacă ne uităm la declaraţiile producătorilor, nici vorbă. Dacă ne uităm la evoluţia pieţei, ar fi şanse", arată Florin Căruceru, reporter Observator.
Vânzările cresc la maşini electrice
O evoluţie accelerată peste tot în lume, care a cuprins şi România. Pe şoselele de la noi circulă aproape 29.000 de mașini electrice. Asta înseamnă peste 20% din cota de piaţă. Doar în primele patru luni ale anului, românii au cumpărat cu aproape 30% mai multe autoturisme verzi decât în aceeaşi perioadă din 2022.
"Este un trend care a apărut mai întâi în vestul Europei odată cu lansarea din ce în ce a mai multor modele hybrid şi electrice. Şi România de câţiva ani acordă suport financiar, bonusuri la achiziţia de astfel de vehicule prin Programul Rabla Plus", spune Adrian Sandu, ACAROM.
Cota de piaţă (sursa - ACAROM)
- Maşini electrice - 20,4%
- Maşini pe motorină - 13,3%
- Maşini pe benzină - 66,3%
Top 3 cele mai vândute mașini electrice
Cele mai vândute mașini electrice din România au fost Dacia Spring, Renault Megane şi Tesla Model Y. Vehiculul produs în China are, în continuare, 50% din piaţa autoturismelor verzi.
"Preţul mic de achiziţie e un lucru extrem de important pentru cumpărători, însă acest lucru se vede nemijlocit în materialele de construcţie de la interior. Avem foarte mult plastic. Acele materiale cauciucate nu le vei găsi într-o astfel de maşină. Însă un lucru important: cei care fac o astfel de achiziţie ştiu exact la ce să se aştepte", adaugă Florin Căruceru, reporter Observator. "Sunt foarte ok pentru oraş. În schimb, pentru exterior nu prea", crede un şofer.
Problema staţiilor de încărcare
Vânzările de maşini electrice au luat avânt, dar staţiile de încărcare nu ţin pasul cu achiziţiile. În prezent, la nivel naţional, sunt aproximativ 20 de autoturisme electrice la o "priză" publică.
"Stau acum mult mai bine decât stăteau acum 3 ani, 4 ani. Asta ca să privim partea plină a paharului. Evident că se poate şi mult mai bine decât atât. Ştiu că se urmăreşte creşterea numărului de unităţi până la 30.000 până în 2026", spune Mihai Bordeanu, șeful mărcii Dacia în România.
Până în 2025, mașinile mici cu motoare electrice vor ajunge să coste similar cu o mașină cu motor termic, arată estimările din piaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰